vineri, 18 aprilie 2014

UN MARE AS AL AVIAŢIEI GERMANE DE VÂNĂTOARE : HANS JOACHIM MARSEILLE


Un mare AS al aviatiei germane de vânătoare : Hans Ioachim Marseille


Vorbind despre personalităţile care au scris cartea de istorie a aviaţiei, nimeni nu-şi poate permite să treacă sub tăcere numele piloţilor de vânătoare, care, luptând pe toate fronturile şi sub toate steagurile, au semnat cu sânge (al inamicilor lor, dar şi al lor) o adevărată carte a recordurilor.
Germanul Hans Ioachim Marseille este unul dintre aceşti recordman-i. Sub soarele Saharei, « Iochen », cum il numeau camarazii şi familia, a reuşit să doboare nici mai mult nici mai puţin decât 158 de avioane inamice ! (154 de avioane de vânătoare şi 4 bombardiere britanice şi neo-zeelelandeze) în 382 de misiuni la inamic.
Această performanţă se datorează, aşa cum explică istoricul german Franz Kurowski[1], unui spirit de luptător poate neîntâlnit la alţi aviatori, sau chiar la alte armate. Sosit în Africa in primăvara lui 1941, nu mult după încheierea « Bătăliei pentru Anglia », Marseille reuşeşte contraperformanţa de a strica mai multe avioane şi, astfel, de a-şi atrage antipatia lui Neuman, comandantul lui Jagdgeschwader 27. în scurt timp, însă, reuşeşte prima victorie pe frontul african şi, încet-încet, devine copilul teribil al Flotilei 27. inventează o tactică de luptă, bazată pe marea lui îndemânare de pilot acrobat şi de trăgător plus … pe un curaj nebun şi pe o încredere totală în maşina de luptă, avionul Messerschmitt-109 (in diferite variante, odata cu trecerea timpului) : aceea de a pica în centrul caruselului format de avioanele inamice, adică exact acolo unde era mai puţin aşteptat şi de a trage în inamic fără a pierde prea mult timp cu căutarea ţintei, aşa cum spuneau camarazii lui, orientându-se din fler şi simţ al zborului.
Operaţiunile frontului cereau o contribuţie esenţială din partea aviaţiei, de aceea misiunile se succedau într-un ritm susţinut, câteva ieşiri-avion pe zi pentru fiecare pilot : însoţire de bombadiere Ju-87 şi 88, cercetare, vânătoare liberă. Numărul de victorii însemnate pe deriva avionului său 14 galben creştea necontenit, aducându-i decoraţii din ce în ce mai înalte.
În timpul unei permisii petrecute la Berlin, Marseille a fost primit de Hitler, apoi de Gorring. Amandoi i-au făcut cinstea de a-l invita la masă, momente în care şi-au exprimat recunoştinţa şi admiraţia pentru rezultatele lui în lupte. A a vut o întrevedere şi cu Willi Messerschmitt, părintele avionului cu ajutorul căruia lupta, iar profesorul a fost profund impresionat de calităţile de pilot ale lui Marseille, profitând pentru a-şi nota unele sugestii şi idei ale luptătorului.
Poate tonul cu care autorul descrie aceste întâlniri ale lui Marseille cu conducătorii Reichului şi al Luftwaffe şi impresia produsă de aceştia asupra aviatorului ar putea părea cam entuziast pentru un cititor aparţinând taberei adverse. Chiar dacă ar fi aşa, Hans-Joachim Marseile merita tot respectul : nu numai că îşi făcea cu prisosinţă datoria de soldat german, dar reprezenta, poate, exact tipul omului superior descris de ideologia nazistă. Şi nu ar trebui să creadă cineva că englezii au folosit în Africa tehnică demodată sau aviatori neinstruiţi ; din contră, acolo au zburat aşi ai vânătoarei britanice şi neo-zeelandeze, beneficiind de avioane foarte bune, Hurricane, Spitfire, Curtis … Au fost doborâţi de un neamţ mai bun decât ei. Cu toate că avionul 14 galben era cunoscut de toţi aviatorii inamici, cu toate că tactica lui Marseille era de acum cunoscută, aceasta nu putea fi contracarată, ci era extraordinar de eficientă: într-o singură trecere, Jochen era capabil să dea jos doi-trei adversari, surprinşi de rapiditatea şi temeritatea atacului. Se strecura între Hurrican-uri sau Curtis-uri şi trăgea înainte ca oponenţii să înţeleagă ce se întâmplă. Iar coechipierii lui se mulţumeau, cel mai adesea, să noteze orele la care englezii cădeau de pe cer, de multe ori acestea fiind, cu diferenţa secundei, identice sau doar la un minut distanţă.
Momentele trăite de camarazii lui Marseille sunt redate chiar prin notiţele acestora, fie ei coechipieri sau « oameni negri », numiţi aşa din cauza salopetelor de mecanici pe care le purtau. Şi unii şi alţii foloseau cuvinte înflăcărate, iar entuziasmul lor este transmis cititorului, care uită că, de obicei, în filme şi cărţi de istorie, nemţii sunt răii, iar aliaţii bunii, şi empatizează cu Neuman, Marseille şi ceilalti oameni ai JG-27.
Pentru rezultatele lui, Hans-Joachim Marseille a primit cele mai inalte deoraţii : Crucea de Fier, în 22 februarie 1942, îmbogăţită cu Frunze de Stejar, la 6 iunie 1942, apoi cu Spade, la 18 iunie 1942 şi, în final, cu Diamante, la 2 septembrie 1942, fiind al patrulea om din întreaga armată germană care a atins acest nivel.

Din păcate pentru Marseille şi ai lui, traiectoria sa a fost meteorică pe cerul Africii. La 30 septembrie 1942, în cursul unei misiuni pe care o executa pentru prima oară la manşa unui Me-109 G-10, motorul i-a luat foc în urma unei defecţiuni. Cu mare greutate şi ajutat de coechipieri, Jochen a reuşit să ajungă deasupra liniilor germane, unde a încercat să sară cu paraşuta. Din cauza fumului degajat de motorul incendiat, pilotul a făcut o manevră greşită şi s-a lovit de derivă în momentul saltului. A murit pe loc.
A fost înmormantat de camarazii săi în Cimitirul Eroilor, la Derna. După mulţi ani, în 1989, Edu Neuman, fostul lui Kommodore, a inaugurat un monument în memoria sa şi a celorlalti aviatori germani căuţi în deşert, în Egipt. Şi la Berlin, la cripta familiei, exista un monument în memoria sa.

Volumul semnat de Franz Kurowski este o parte importantă a istoriei celui de-al doilea Război Mondial. Faptele de arme ale lui Hans Ioachim Marseille sunt descrise in contextul operaţiunilor armatei germane, comandată acolo de « Vulpea deşertului », viitorul Feldmareşal Erwin Rommel. Mişcările de trupe, operaţiunile, rezultatele înfruntărilor dintre cele două mari forţe sunt redate cu acribie, facilitând înţelegerea desfăşurării evenimentelor, dar şi mentalitatea care îi mâna în luptă şi îi susţinea pe militarii germani. Ceea ce ţine strict de aviaţie, derularea luptelor aeriene, descrierea tacticilor, manevrelor, momentelor şi simţirilor de moment sunt preluate, în majoritate şi fără intervenţii, din memoriile celor care au fost acolo, comandanţi ai lui Marseille, camarazi-coechipieri, tehnici, ba chiar şi ... un valet negru, prizonier de razboi devenit un mare admirator al pilotului-erou.
Cartea, îmbogăţită cu numeroase documente fotografice reprezentandu-l pe Hans Joachim Marseille şi pe cei din jurul său, este întregită de mai multe anexe, conţinând date tehnice, cronologii, documente, mărturii. Închizând-o pentru ultima data, cititorul rămâne mai bugat cu o mare cantitate de informaţii despre războiul din Africa, despre oamenii care au luptat, au învoins sau au fost învinşi, au murit sau au supravieţuit acolo. 




[1] [1] Franz Kurowski, German Fighter Ace Hans Joachim Marseille – The Life Story of a Star of Africa, Schiffer Military History Atglen, PA, Traducere în limba engleză de Don Kox (f.a.)

miercuri, 2 aprilie 2014

DECLARAŢIE DE DRAGOSTE



DECLARAŢIE DE DRAGOSTE[1]




O declaraţie de dragoste poate fi exprimată in multe feluri. Un genunchi pus pe pământ şi un discurs înflăcărat, un cadou (mai scump sau mai puţin scump), un (pseudo)poem sau o faptă eroică ... Sau un mic text ilustrat de un artist fotograf, de ce nu, pentru care destinatarul nu e o persoană, ci un domeniu de activitate, o zonă rezervată unei minorităţi (păcat că nu se poate spune « mici minorităţi » !), unei elite a speciei umane, aceea a zburătorilor şi a maşinilor lor.
De ce zbor, de ce zburători ? Ce indrăgostit îşi poate explica de ce iubeste pe cine iubeşte ? Dar de ce să explice ? Sentimentele există şi se împărtăşesc, ele nu se discută, nu se explică, nu se justifică.
Lucrarea Cristinei Ţintă publicată de liternet.ro este o astfel de declaraţie, făcută în public, îndreptată spre un domeniu de viaţă, nu către o persoană. O declaraţie pe care cei care simt la fel o înţeleg, iar cei care simt altfel o invidiază.