miercuri, 2 decembrie 2020

55. AŞTEPTATA PRIMĂ CARTE DESPRE AGARICI …

 

AŞTEPTATA PRIMĂ CARTE DESPRE AGARICI …


… a apărut acum câteva luni la Editura Militară şi i se datorează domnului Florian Bichir, o cunoscută personalitate a istoriografiei româneşti, cercetător al Academiei Române şi membru în Comisia de Istorie Militară, aşa cum se prezintă el însuşi pe Facebook. Cunoscut de asemenea ca realizator şi invitat al unor emisiuni de televiziune, domnul Florian Bichir este cadru didactic universitar şi autor a 34 de cărţi.

Nu aveam cum să rezist tentaţiei de a-i cumpăra cartea. Horia Agarici este un nume foarte bine cunoscut printre cei care au luptat pe fronturile celui de-al doilea Război Mondial (veteranii de război, printre care s-a numărat şi tatăl meu) iar apoi, prin povestirile lor, şi generaţiilor următoare. Tăticu mi-a povestit demult despre aviatorul faimos şi mi-a cântat acel cântecel al lui Dendrino (probabil ca apoi s-a temut ca nu cumva să-l “interpretez” şi eu cine ştie unde; era vremea comuniştilor şi a Securităţii).

Mai mult decât atât, la o adunare a Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni, cred că prin 1999 sau 2000, colonelul (r.) Nicolaae Dărăbanţ a evocat personalitatea lui Agarici. Surpriza a venit din partea colegului de Asociaţie, domnul Traian Moraru, servant, la 23 iunie 1941, la o baterie de antiaeriană de lângă Mamaia, martor de la sol al luptei aeriene care l-a făcut celebru pe Agarici, care şi-a amintit că unul dintre bombardierele lovite de aviatorul român a fost atins şi de focurile bateriei lui … Atunci a intervenit în discuţie şi comandorul aviator (r.) Horia Pop, care ştia despre eveniment chiar din relatarea directă a lui Agarici, cu care a fost pentru scurt timp camarad în escadrila 53. Bazându-mă pe spusele celor doi veterani de război am încropit la acea oră un scurt documentar, pe care l-am publicat în ziarul Drum, care apare din 1998 la Roşiorii de Vede, reluându-l, apoi, în volumul “Zburători români”, publicat în 2002 la Editura Euro-Vida M. 


Cărticica a fost tipărită în regie proprie, iar cererea a depăşit cu mult resursa mea financiară, de aceea am ales să public articolul meu şi pe siteul agonia.ro, unde a fost la îndemâna oricui ar fi vrut să-l citească.

https://www.poezie.ro/index.php/article/215392/Capitan_av._Horia_Agarici

Mare a fost bucuria mea când, citind bibliografia la care a apelat dl Florian Bichir pentru a se documenta în vederea redactării cărţii sale, am văzut că a citit şi acest articol al meu. Sigur, nu e prima dată (şi sper, în vanitatea mea, ca nici ultima) când modesta mea carte este menţionată ca sursă biografică, dar acum e vorba de un foarte cunoscut cercetător, scriitor şi om politic, cu care nu mă cunosc personal.

Prima dată m-am simţit oarecum umilit: eu ştiam, din sursele mele, că Agarici a trăit la Eforie Sud, unde ar fi murit. Autorul, însă, a avut alte surse şi îmi demonstrează că, de fapt, decesul fostului pilot de vânătoare a survenit la Constanţa. Ce să fac, informaţia mea a fost eronată.

Dar, cu câteva pagini mai încolo, dl. Bichir mă face să mă simt cel mai mare istoric de aviaţie şi scriitor din toate timpurile! La pagina 24-25 din cartea sa, îmi face cinstea nemeritată de a transcrie, aproape cuvânt cu cuvânt, din modestul meu articol! Cum să un te simţi măgulit când un mare cercetător te copiază în a 34-a sa carte pe tine, biet autor a şase cărţi, dintre care doar una, cea citată mai sus, de istoria aviaţiei (a doua din seria volumelor semnate doar de mine).



Un pot decât să îi mulţumesc domnului Florian Bichir, om cu două licenţe şi două doctorate, că s-a coborât să copieze din articolul meu.


(Articol care, din câte am văzut de-a lungul anilor, a stârnit curiozitatea şi interesul multora. Odată a apărut într-un ziar de la Giurgiu, cu semnatura unui muzeograf local, care nu s-a obosit nici măcar să corecteze greşelile de tipo din textul pe care îl credeam al meu. Apoi a fost reprodus de Wikipedia, dar oamenii de acolo m-au rugat să nu cer retragerea lui de pe site. Nu am cerut-o pentru că postarea mea de pe agonía.ro a fost menţionată ca sursă. Apoi am avut din nou surpriza să îmi văd textul transpus prin aceeaşi bună metodă copy / paste pe siteul Rador (agenţia de ştiri a Radio România). Am luat legătura cu redactorul-şef al agenţiei, doamna respectivă şi-a cerut scuze şi a retras articolul. Mi-a şi promis că îl va sancţiona pe cel care re-semnase articolul cu numele său, dar sper că nu s-a ţinut de cuvânt).

Acum, sincer să fiu, cum am mărturisit mai sus, sunt un tip orgolios. Ar fi trebuit şi atunci să le mulţumesc celor care au preluat şi semnat textul meu cu numele lor, nu să reacţionez cu duritate. De, am făcut asta înainte de a gândi şi, oricum, un jurnalist de la Rador sau un muzeograf de la Giurgiu nu erau nişte personalităţi atât de importante încât să ma laud că mi-au copiat textul. Dar acum e vorba de un om mult mai important, posibil senator peste câteva zile, deci chiar trebuie să mă bucur că mi-a admirat atât de mult talentul încât m-a copiat.

Recomand, deci, spre lectură cartea domnului Florian Bichir, mai ales că, citindu-l pe domnia-sa, mă veţi citi, simultan, şi pe mine.