INFERN DEASUPRA PLOIESTIULUI

Inca o carte importanta aparuta in acest an: INFERN DEASUPRA PLOIESTIULUI, de prof. dr. Valeriu Avram si Alexandru Arma. 
Ma mandresc cu dedicatia semnata de domnul profesor Avram pe exemplarul pe care mi l-a daruit.

 

NĂSCUT PENTRU A DOUA OARĂ

Pana ajung sa o citesc, ma multumesc sa semnalez aici cartea de debut a prietenului meu Alin C. Ionescu, cunoscut si ca Ronin_731. Felicitari, Alin si bonne continuation!

Istorie şi Aviaţie

Istorie şi Aviaţie[1]

            Istoria oricărui popor este scrisă, orice ar zice specialiştii, nu numai din mari evenimente sau conducători de state şi oştiri, ci şi din istorii individuale, din biografii şi fapte ale unor anonimi ai fronturilor de luptă. Aşa cum, din pâraie reunite se formează fluvii, tot aşa din poveşti ale unor indivizi se reconstituie (şi se explică), prin reunirea lor intre coperţile unor cărţi, evenimente descrise apoi prin lecţii in manualele de istorie.

            Un astfel de râu este volumul publicat de curând de cercetătorul şi scriitorul Daniel Focşa. Am spus scriitorul pentru că textele reunite sub titlul generic „Aviatori de altădată” nu se vrea un simplu studiu de specialitate. Aşa cum remarcă în prefaţă cunoscutul critic Horia Gârbea, volumul în discuţie se adresează unui public larg, nu doar unui public de specialitate.

            Încă de la prima vedere, cartea (vorbim despre o culegere de articole apărute în presa militară sau în cea specializată în istorie, destinate) atrage şi incită curiozitate. Coperta reproduce o fotografie foarte clară a unor femei frumoase, alături de un avion şi un ofiţer. Este vorba de trei aviatoare, Irina Burnaia, Virginia Duţescu şi Nadia Russo, căpitanul aviator Constantin Abeles şi avionul Nadiei, un Bücker Jungmann. Pentru cunoscători, numele sunt legendare. Pentru ceilalţi, o invitaţie de a afla mai multe despre aceste personalităţi. Parcurgând cuprinsul volumului, invitaţia este şi mai clară. Se regăsesc numele unor mari piloţi din aviaţia română, eroi uitaţi de unii, dar păstraţi cu sfinţenie în memorie de către cei care ştiu să respecte. Pe unii dintre cei menţionaţi, autorul i-a cunoscut personal, a avut norocul (şi cinstea!) de a sta de vorbă cu ei, de a le primi amintirile şi de a-i readuce în faţă: ma refer aici la generalul (av.) (r.) Dan Stoian, acela care, cand semnează o scrisoare uită să îşi scrie gradul, dar niciodată nu renunţă la iniţialele „V. R.” (veteran de război), calitate de care este mândru; la generalul (av.) Ion Di Cesare (de curând plecat dintre noi, la vârsta de 96 de ani, răpus de o boală mai nemiloasă decât inamicii de pe frontul celui de-al doilea Război Mondial; Mariana Drăgescu, faimoasă în anii războiului, când, alături de camaradele ei a pilotat avioane sanitare, readusă in mijlocul aviatorilor după 1990 şi sărbătorită, în acest an, la 100 de ani de viaţă; Stela Huţanu-Palade şi Viorica Huţanu, surori care au locul lor bine meritat în cartea aviaţiei române, prima ca pilot al Escadrilei Albe, a doua ca primă însoţitoare de bord brevetată. În cazul căpitanului aviator Dan Vizanty, decolat către Escadrila din ceruri cu mult înainte ca Daniel Focşa să să îşi înceapă activitatea, autorul nostru a cunoscut-o şi intervievat-o pe fiica aviatorului, doamna Ana Maria Vizanty, care i-a pus, de asemenea, la dispoziţie o sumă de documente importante.

            Lista personalităţilor menţionate în carte este completată cu comandorul aviator Traian Popteanu, pilot de hidroavion, locotenentul aviator Teodor (Dido) Greceanu, Nadia Russo, pilot al Escadrilei Albe şi căpitanul aviator Ion Profir, pilot de bombardament pe Frontul de Est.

            Pe toţi aceştia îi uneşte, dincolo de povestea mirifică a zborului, o activitate de război remarcabilă, indiferent de tipul de misiuni pe care le-au executat, şi, după 1945, aceeaşi lipsă de recunoştinţă a societăţii româneşti, de fapt a diriguitorilor comunişti ai ţării, care i-au răsplătit pe aviatorii noştri cu ani de puşcărie sau cu o nemeritată degradare militară şi socială pentru remarcabilele lor fapte de arme (mai ales) pe frontul antisovietic. Pentru unii dintre ei, recunoaşterea şi acordarea unor grade onorifice şi a unor (minore) recompense materiale a venit prea târziu, la vârste când nu mai puteau profita în nici un fel (mă refer aici la gradele onorifice de general primite de Dan Stoian şi Ion Di Cesare, sau acela de comandor al lui Traian Popteanu, grade care nu au adus cu ele şi o pensie militară corespunzătoare …). Pentru alţii, cum a fost Ion Profir, nu numai că ai lui nu i-au acordat respectul cuvenit, a fost jignit şi de cei la care căutase adăpost după începerea prigoanei comuniste, nemaigăsind altă soluţie decât sinuciderea.

            Lucrarea este completată cu un articol despre acei oameni pentru care zborul şi datoria faţă de patria lor au fost atât de importante încât nici infirmitatea nu i-a împiedicat să piloteze avionul sau să sară cu paraşuta. Da, noi îl cunoşteam pe Gheorghe Bănciulescu, un adevărat pionier al acestei categorii de aviatori, dar Daniel Focşa ne aduce la cunoştinţă o listă lungă de exemple, respectul (autorului, ca istoric) pentru ei nefiind ştirbit de faptul că, la un moment dat, unii au luptat în tabăra adversă.

            În sfârşit, dar nu în cele din urmă, cartea în discuţie conţine un capitol închinat pionierului istoriografiei de aviaţie a anilor puterii comuniste, Domnul (majuscula este necesară!) Cornel Marandiuc. Strecurându-se cu abilitate printre ochiurile plasei securisto-autoritariste ale cenzurii anilor 1980, Cornel Marandiuc a publicat, la Cluj, o carte de referinţă despre aviaţia română de vânătoare şi activitatea acesteia în 1944, atunci când ne băteam, pe două fronturi, cu două superputeri aeriene: Statele Unite şi Uniunea Sovietică, unite în frenezia distrugerii (spuneau ei doar a) sursei de energie a armatei germane şi a aliaţilor acesteia. Inimi cât să cuprindă cerul patriei, urmată de Cavalerii bimotoarelor de asalt (ar fi trebuit sa mai existe si o a treia parte a studiului, dar ceea ce nu a reuşit cenzura comunistă a izbutit economia de piaţă post-decembristă, care nu a găsit nicăieri resursele materiale necesare editării acestei cărţi) au deschis multora, inclusiv semnatarului acestei cronici, ochii spre o latură a istoriei românilor care, până atunci, ascunsă adânc sub praful uitării voite.

            Nu ne credem un formator de opinie, ci doar un cititor de istorie a aviaţiei. În această calitate ne permitem să recomandăm lectura acestei cărţi tuturor categoriilor de cititori. Cei care ştiu vor putea spune că sunt reluate elemente cunoscute (şi ce dacă, poate, odată şi odată, aceste elemente se vor impune şi vor impune respect). Cei care încă nu ştiu vor afla şi vor învăţa că noi, românii, nu suntem obligaţi să aşteptăm la coadă, după alte naţiuni, pentru a fi respectaţi. Avem conaţionali de cea mai mare valoare, avem înaintaşi respectabili (da, avem şi din cealaltă categorie, dar făcând comparaţia şi folosind puterea de judecată poate reuşim să nu repetăm nişte etape istorice de care acum ne ruşinăm). A, şi avem, din fericire, oameni care îşi fixează ca ideal de viaţă scrierea unei istorii cât mai adevărate şi cât mai complete. Printre aceştia se numără şi Daniel Focşa, pe care îl felicităm pentru realizarea sa de azi şi îi urăm succes în continuare. Şi chef şi putere de muncă!

---

[1] Daniel Focşa AVIATORI DE ALTĂDATĂ, Iaşi, Editura « Institutul European, 2012