BRAŞOVENI, DE-AI NOŞTRI[1]
Mai întâi, motivarea autorului: “Mari aviatori braşoveni” nu a fost doar o realizare muzeografică de succes, o expoziţie itinerantă, care i-a bucurat pe iubitorii de aviaţie din mai multe oraşe din ţară, ci a fost o trăire intensă, pe care am simţit-o în suflet, aducându-mi aminte de clipele fericite din copilărie sau din perioada maturităţii , când am avut ocazia să-I cunosc pe mulţi dintre “eroii zborului” pe care i-am prezentat şi care pot spune că mi-au marcat întreaga existenţă.”
Apoi explicaţia titlului ales de mine: poate şi datorită faptului că am emigrat din Braşovul natal de la o vârstă fragedă, dar destul de “copt” ca să-mi rămână în suflet dragostea pentru orasul meu, orice amănunt legat de Braşov mă interesează. Iar când vine vorba de aviatori concetăţeni de-ai mei, motivaţia de a citi o carte despre ei e uşor de înţeles.
Volumul apărut de curând pe piaţă prin grija Muzeului “Casa Mureşenilor” şi prefaţat de directorul instituţiei, doctorul în istorie Valer Rus, îşi propune să aducă (şi) în faţa cititorilor figurile a nouă aviatori, zburӑtori în atmosferӑ şi în spatiul cosmic, care, prin origine sau adopţie, sunt legaţi de Braşov. Portretele sunt ordonate cronologic, de la epoca de pionierat a aviaţiei până la performanţa cea mai înaltă, la propriu şi la figurat, posibilă în zbor, anume de la pionierul Albert Ziegler, codleanul care a atins altitudinea de 3000 de metri în 1913, cu un avion construit de el însuşi, şi săceleanul Ioan Peneş, primul om care a survolat Carpaţii, transformând în realitate visul lui Aurel Vlaicu, până la extraordinarul zbor în spaţiu al lui Dumitru Dorin Prunariu. Să fi fost Braşovul privilegiat în domeniul ăsta? Adică să poată oraşul nostru revendica nişte performanţe unice, sau, cum se spune în aviaţie, recorduri definitive? Păi uite că da.
Aşa cum el însuşi mărturiseşte, autorul a avut norocul să îi cunoască pe unii dintre eroii cărţi sale. De fapt, ei toţi sunt chiar eroi, nu doar în sensul de “personaje ale cărţii”. Sunt oameni care au dovedit că imposibilul poate deveni posibil. Unii au fost pionieri ai aviaţiei române.
Albert Ziegler, codleanul, s-a ridicat cu avionul din lemn şi pânză pe care singur şi l-a construit, la 3000 de metri, aproape de neimaginat pentru 1913. Şi totuşi, a reuşit. O parte din avionul lui se păstrează la Sighişoara, iar personalitatea lui Ziegler este frumos evocată şi la Muzeul Tradiţiilor Codlene.
Ioan Peneş, săceleanul, a înfăptuit visul lui Aurel Vlaicu de a trece în zbor munţii Carpaţi. Ce-i drept, cu un avion mai perfecţionat decât al lui “Orel”, pe care l-a botezat “Satulung” (în cinstea localităţii sale de baştină), Peneş a trecut Carpaţii la 31 august 1915, la aproape doi ani după eşecul tragic al înaintaşului său.
Ioan Milu, cel de-al treilea pilot român în “clasamentul” victoriilor aeriene în Al Doilea Război Mondial, născut la Dârste, a supravieţuit războiului pentru a-şi petrece restul vieţii la Braşov, acolo unde îşi petrece şi eternitatea, ca şi Eugeniu “Puiu” Pârvulescu. Din punctul meu de vedere, în afară de pasiunea, meseria şi realizările lor, pe cei doi (şi pe mine) îi uneşte şi calitatea de “Meşotişti”, Milu ca elev, iar Pârvulescu ca prof de mate. Deşi născut la Râmnicu Sărat, “Puiu” Pârvulescu a devenit braşovean prin căsătoria cu o membră a familiei Mureşianu.
Dan Vizanty, unul dintre piloţii de război despre care s-a scris cel mai mult în istoriografia aviaţiei române, şi despre care am avut onoarea şi bucuria să vorbesc mult, este, şi el, braşovean. A fost el botoşenean, dar a trăit mai mulţi ani la Braşov, unde a fost căsătorit cu sora poetului Ştefan Baciu. Aşadar, ca şi Pârvulescu, “Mon cher” este un element de interes al Muzeului “Casa Mureşenilor”, sub egida căruia a fost editată cartea despre care discutăm aici.
Pilot de război a fost şi primul preşedinte al Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni, Emil Droc. Născut la Călăraşi, Emil Droc a devenit braşovean în 1944, când, după o lungă perioadă de activitate de front, a fost angajat pilot de încercare la fabrica I.A.R. din Braşov, iar din 1968, după pensionarea din meseria de şantierist la o întreprindere de construcţii, a revenit în aviaţie, la Întreprinderea de Construcţii Aeronautice de la Ghimbav. S-a retras definitiv dupӑ 4120 de ore de zbor, cu 12.640 de aterizări şi, la fel ca Pârvulescu a rămas pentru vecie la Braşov.
Un alt IAR-ist faimos, erou al cărţii noastre, inginerul Alexandru “Dudu” Frim a intrat în istorie prin multe realizări şi evenimente. Inginer constructor de avioane, campion mondial la bob, pilot (civil) de vânӑtoare cu o victorie aerianӑ în vara lui ’44 (revendicatӑ, nu ştiu sigur dacӑ şi omologatӑ) – ba chiar şi inginer constructor de autobuze, cum ar fi faimosul TV-7, dar partea asta a personalitӑţii lui nu face obiectul studiului de faţӑ, Dudu Frim îşi meritӑ cu prisosinţӑ locul în cartea lui Traian Dumbrӑveanu.
Am spus la început cӑ autorul lucrӑrii noastre a avut privilegiul de a le cunoaşte personal pe unele dintre “personajele” sale. Aici pot vorbi de un intersecţie a mulţimilor de conştinţe, anume domnul comandor Miron Rândetean şi domnul general-locotenent Dumitru-Dorin Prunariu. Ambii sunt membri ai Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni, deci colegii mei şi ai lui Traian Constantin Dumbrӑveanu. Domnul comandor Rândetean nu e nici pilot de rӑzboi, nici pionier al pilotӑrii elicopterelor, dar iese din tiparul clasic al aviatorilor prin logevitatea sa în meserie, justificatӑ prin starea fizicӑ şi mentalӑ perfectӑ pânӑ la o vârstӑ destul de avansatӑ, chiar şi dupӑ retragere.
Despre singurul cosmonaut român nu e nevoie sӑ spun ceva ca sӑ îndemn potenţialul cititor sӑ abordeze cartea. E unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi români ai anilor din urmӑ, cӑutat şi invitat la mult mai multe activitӑţi ştiinţifice sau aniversare decât poate cineva sӑ abordeze, dar el, totuşi, rӑspunde “Da!” aproape de fiecare datӑ. L-am întâlnit de multe ori, de douӑ ori chiar în micul oraş Roşiorii de Vede, în care, cicӑ, nu se întâmplӑ nimic, dar, vorba lui Coandӑ, parcӑ e mai prins în evenimente decât localitӑţi mult mai importante din România.
Am fӑcut un fel de listӑ a personalitӑţilor cuprinse în studiul “Mari aviator braşoveni”, cu trimiteri la motivul pentru care sunt ei cuprinşi aici. Sigur, sper sӑ trezesc curiozitatea potenţialilor cititori, iar pentru asta o sӑ încerc sӑ comentez şi cartea, nu doar cuprinsul sӑu.
Avem un volum frumos închegat de editura (normal cӑ!) braşoveanӑ Foton. Cele nouӑ personalitӑţi ale cӑrţii sunt înfrӑţite între coperţile frumos ilustrate într-un fel de prezentare “tipizatӑ”, cuprinzând cele mai semnificative detalii din biografia şi activitatea lor aviatoriceascӑ (cât îmi place termenul ӑsta, nu ştiu dacӑ e inventat de marele scriitor şi prieten al meu Cornel Marandiuc, sau e doar pus în valoare de el). Citind cartea, un cititor nespecialist poate dobândi informaţia necesarӑ pentru a înţelege ce loc meritat are aviaţia românӑ în contextul istoriei aviaţiei mondiale. Fiecare capitol (biografie) este însoţit de un bogat material iconografic, care contribuie substanţial la transmiterea şi asimilarea informaţiei.
Pe lângӑ cele nouӑ capitole dedicate concetӑţenilor nostri, autorul adaugӑ un al zecelea. Marii aviatori braşoveni nu sunt doar capitole de carte, ci şi subiecte ale unei expoziţii pe care Muzeul “Casa Mureşenilor”, curator fiind, binenţeles, Traian Constantin Dumbrӑveanu, a realizat-o şi itinerat-o, timp de cinci ani, prin mai multe locuri importante din România. Panourile, machetele, fotografiile şi alte obiecte de colecţie au fost etalate în sӑli expoziţionale din Braşov (Casa Mureşenilor), Ploieşti (Cercul Militar), Mediaş (Casa Memorialӑ “Hermann Oberth”), Sighişoara (Muzeul de Istorie), Iaşi (Palatul Culturii), Baia Mare (Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie), Roşiorii de Vede (Muzeul de Istorie “Petre Voivozeanu”), Constanţa (Muzeul Militar de Istorie “Ferdinand I”, filiala Constanţa) şi Buşteni (Castelul Cantacuzino)). Îmi pot permite, de ce nu? sӑ mӑ laud cӑ eu am avut o contribuţie la partea roşioreanӑ a itinerariului expoziţiei, dar important este faptul cӑ personalitӑţile braşovene, de fapt personalitӑţile aviaţiei române, au fost prezentate spre cunoaştere publicului vizitator din mari centre culturale şi aviatice ale ţӑrii.
Ca de obicei, îmi permit sӑ formulez întrebarea: cine citeşte cartea asta? Sigur, prin scriiturӑ, volumul se adreseazӑ unui public mai puţin avizat în istoria aviaţiei, dar, totuşi, obişnuit sӑ citeascӑ o carte de istorie. Textul este documentat, dar scris într-un stil accesibil, e însoţit de date istorice şi tehnice, dar, mai ales, de albume fotografice foarte bogate, în alb şi negru, care subliniazӑ şi ajutӑ la înţelegerea textului.
Cartea a fost lansatӑ prima datӑ
la Braşov, la Casa Mureşenilor, în ziua
de 13 martie 2026, fiind prezentatӑ de domnul dr. Vladimir Mӑrdӑrescu, apoi la
Roşiorii de Vede, la Muzeul de Istorie “Petre Voivozeanu”, unde a fost
prezentatӑ audienţei de cӑtre Aurelian Bucur şi Mihai-Atanasie Petrescu.
Îl felicitӑm pe autor şi îi urӑm noi reuşite!
