CER SENIN nr. 2 (127)

O noua editie a revistei CER SENIN a FORTELOR AERIENE ROMANE. Un compendiu de istorie a aviatiei militare romane, in articole semnate de: General de Flotila Aeriana (r) Petre Bana, Comandor Dr. Marius Nicoara, Comandor (r) Constantin Iordache, Profesor dr. Valeriu Avram, Profesor Sorin Turturica.

CERUL E PENTRU TOTI de Sorin Stan

Sorin STAN, parasutist, pilot de motodelta si paramotor, a avut curajul sa astearna pe hartie, cu sinceritatea unei spovedanii, sentimente si trairi din cariera sa de zburator, fie ca se afla in hamurile parasutei, in seleta paramotorului ori in carlinga avionului.
O sincronizare perfecta a evenimentelor, a facut ca tiparirea cartii "Cerul e pentru toti" sa se finalizeze chiar inaintrea inceperii Bookfest din data de 29 mai, urmand relansarea cartii la mitingul aviatic de pe Clinceni din 1 iunie, printre zburatori si iubitorii de aviatie.
http://www.motopara.ro/2013/06/02/s-a-lansat-cartea-cerul-e-pentru-toti-autor-sorin-stan/


(prezentarea facuta de Ionut Rittesch pe aviatia.ro)

ZBORUL LA “FEMININ”

ZBORUL LA “FEMININ”[1]

             

Se spune că Poezia nu trădează niciodată sexul autorului ei. De multă vreme mă conving că nici zborul mecanic nu poate fi etichetat ca „masculin” sau „feminin”, pentru că aeronavele au un singur manual de pilotaj, pe care toţi aviatorii şi-l însuşesc, pentru a-l aplica la fel. Şi totuşi … pasagerii încă mai au o strângere de inimă când află că avionul cu care călătoresc are un echipaj de cabină feminin. O fi, oarecum, jignitor pentru fetele de la manşă, pentru că ar putea însemna neîncredere, dar nu am auzit ca cineva să renunţe la zbor în aceste condiţii. Dar dacă acei pasageri ar citi cartea lui Sorin Turturică ar face cerere la conducerea companiilor aeriene ca toate aeronavele să fie zburate de fete. Pentru că şi-ar da seama că ele nu sunt numai frumoase şi elegante în uniformele lor, ci şi nişte fiinţe mai curajoase decât bărbaţii care fac aceeaşi meserie … şi mult mai perseverente.

            Eroinele cărţii noastre, de la „pioniera” Yvonne Cămărăşescu şi până la zburătoarele Escadrilei Albe, au fost nevoite să învingă nu numai propriile temeri, ci şi, mai ales, prejudecăţile unei societăţi care rezerva femeii numai locul de gospodină. Şi astfel, cărţile de istorie a aviaţiei s-au îmbogăţit cu numele unor personalităţi exemplare, ca Smaranda Brăescu, Marina Ştirbey, Mariana Drăgescu, Irina Burnaia, Virginia Duţescu, Nadia Russo, Ioana Cantacuzino, Virginia Thomas, Maria Mateşan sau Elena Caragiani, nişte oameni ca toţi oamenii – dar ca toţi oamenii care zboară.

            „Aviatoarele Romaniei …” nu este prima carte care povesteşte viaţa şi aventurile zburătoarelor noastre. Au mai scris Vasile Firoiu, Constantin Gheorghiu, Daniel Focşa, Cornel Marandiuc cărţi şi articole despre acele fete înaripate. Fiecare lucrare îşi are valoarea ei, desigur, fiind bazată pe cercetări efectuate într-un anumit moment istoric şi într-o anumită direcţie. Autorii citaţi mai sus au descris anumite momente, recorduri, acţiuni, misiuni, reacţii, făcând cunoscute celor interesaţi nişte biografii care … se opresc acolo unde începea cenzura unei epoci. Sorin Turturică reuşit să desfacă acel lacăt pe care unii nici nu l-au bănuit, căutând amănunte din viaţa aviatoarelor în arhivele serviciilor secrete inter – şi postbelice. Şi astfel se completează descrierea acestor personalităţi, care se dovedesc a fi nu numai nişte fete curajoase, care au realizat atâtea pentru poporul lor prin doborârea de recorduri sau prin executarea de misiuni de luptă, ci şi nişte femei slabe, care izbucnesc în plâns când se văd refuzate de orgolioşii bărbaţi (cu grade mari în armată sau cu poziţii înalte în ierarhia politică), care mor de frica represaliilor şi semnează angajamente (pe care nu le respectă niciodată) cu anumite servicii ca să îşi pună la adăpost familia şi prietenii (devendindu-se, până la urmă, puternice!), care dau dovadă de cochetărie sau tiranie specifică reprezentantelor sexului frumos atunci când vor să învingă obstacolele ridicate de bărbaţi, sau care îşi arată latura sensibilă, de iubite, soţii şi mame, caracteristică greu de ghicit la aviatoarele care strâng în mână, cu putere şi măiestrie, manşa avionului.

            Domnul Sorin Turturică aduce în faţa cititorului amănunte necunoscute până acum, aşa cum menţionează, pe coperta a patra a volumului, cunoscutul istoric de aviaţiei profesor doctor Valeriu Avram. Discutăm aici exact despre acele detalii care demonstrează că Smaranda Brăescu era femeie, nu băieţoi cum am crede atunci când viaţa ei este redusă la cifrele celor două fabuloase recorduri mondiale. Că Irina Burnaia era o teleormăneancă aprigă, care a devenit aviator pentru că aşa a vrut ea să arate ce poate, care şi-a manifestat, apoi, forţa nu doar ca pilot, ci şi ca femeie cochetă, cu „papuc” dur, dar şi ca mamă a unui băieţel dotat intelectual, pe care l-a educat pentru a rezista societăţii din ţările străine unde i-au dus vicisitudinile vieţii. Mai aflăm că vitezele aviatoare ale Escadrilei Albe ştiau să îşi manifeste feminitatea chiar şi pe front, folosind, între două misiuni, oglinda şi cosmeticele, dar şi ştergându-şi, fără să se ascundă, lacrimile, când simţeau că ajung la limita rezistenţei fizice şi psihice. Sau, aceleaşi fete-piloţi de război, obligate să rămână la sol după încheierea campaniilor şi venirea comuniştilor la putere, şantajate şi înspăimântate de securişti, încarcerate ele şi familiile lor, cedează presiunilor şi semnează angajamente, dar, nefăcându-şi datoria de informatoare, sunt abandonate de poliţia secretă.

            Cercetătorul recunoaşte că studiul nu este încheiat încă. Are dreptate, informaţii inedite mai pot apărea, nimeni nu poate ghici de unde sare iepurele. Doar şi el a găsit amănunte noi în surse încă necercetate până acum, chiar după săpături intense executate de atâţia curioşi. Acum zece ani, despre Irina Burnaia se ştia doar că a zburat, cu Petre Ivanovici, până la Entebe (sursa informaţiei fiind, mai ales, propria-i carte de memorii). Azi aflăm că după căderea lui Ivanovici a avut aventuri şi căsnicii, dar, culmea, tot nu ştim data exactă şi locul naşterii ei, şi nici nu suntem siguri de ce şi-a ales pseudonimul „Burnaia”. Poate un istoric norocos va găsi documentul necesar sau, poate, un cercetător amator de la Ciurari sau Turnu Măgurele, va afla informaţii certe, incitat fiind să le caute şi prin lectura cărţii de faţă.

            Aş mai spune că volumul nu închide subiectul şi pentru că pe cerul României continuă să zboare fete. Şi, culmea, lumea continuă să se mire când află că acolo, sus, în avionul de acrobaţie, militar de luptă sau de transport, sau comercial, pilotează o femeie. Nu e locul aici să facem o listă, dar putem să spunem că dacă azi ziariştii care caută senzaţionalul scriu despre o fată care zboară avionul supersonic este şi pentru că, încă din 1909, fetele şi femeile priveau România de sus.

            Acum mai mulţi ani, Sorin Turturică mi-a spus că are, ca obiectiv, redactarea unei noi (şi altfel de) istorii a aviaţiei române. O serie de lucrări accesibile tuturor (are dreptate, nu numai iubitorii aviaţiei trebuie să ştie cine sunt românii din acest domeniu), scrise într-un stil uşor de citit şi de receptat, în care informaţia să fie exactă, dar şi interesantă pentru toţi. „Aviatoarele …” este o carte de acest gen. Reproduce şi comentează documente de arhivă, dar nu elimină anecdotica şi nu evită tonul ironic, ceea ce face textul mai uşor de citit şi mai atractiv pentru nespecialişti. Adaugă un album de fotografii, multe din ele notorii, reprezentând imagini ale aviatoarelor sau anturajului lor, dar şi poze absolut inedite, extrase din arhiva CNSAS, inclusiv o poză cu ţigări „Irina Burnaia” – care spune multe despre personalitatea respectivei zburătoare.

            Ȋn concluzie, o carte care trebuie citită de toţi cei interesaţi de istorie, de senzaţional, de eroism, de aventuri, de dragoste. Adică de toate categoriile de cititori.

---

[1] Sorin Turturică, Aviatoarele României – Din înaltul cerului în beciurile Securităţii, Bucureşti, Editura Militară, 2013

HURRICANE - VICTOR OF THE BATTLE OF BRITAIN

Tocmai am primit cartea lui Leo McKinstry de dincolo de Canalul Manecii:

INFERN DEASUPRA PLOIESTIULUI

Inca o carte importanta aparuta in acest an: INFERN DEASUPRA PLOIESTIULUI, de prof. dr. Valeriu Avram si Alexandru Arma. 
Ma mandresc cu dedicatia semnata de domnul profesor Avram pe exemplarul pe care mi l-a daruit.

 

NĂSCUT PENTRU A DOUA OARĂ

Pana ajung sa o citesc, ma multumesc sa semnalez aici cartea de debut a prietenului meu Alin C. Ionescu, cunoscut si ca Ronin_731. Felicitari, Alin si bonne continuation!

Istorie şi Aviaţie

Istorie şi Aviaţie[1]

            Istoria oricărui popor este scrisă, orice ar zice specialiştii, nu numai din mari evenimente sau conducători de state şi oştiri, ci şi din istorii individuale, din biografii şi fapte ale unor anonimi ai fronturilor de luptă. Aşa cum, din pâraie reunite se formează fluvii, tot aşa din poveşti ale unor indivizi se reconstituie (şi se explică), prin reunirea lor intre coperţile unor cărţi, evenimente descrise apoi prin lecţii in manualele de istorie.

            Un astfel de râu este volumul publicat de curând de cercetătorul şi scriitorul Daniel Focşa. Am spus scriitorul pentru că textele reunite sub titlul generic „Aviatori de altădată” nu se vrea un simplu studiu de specialitate. Aşa cum remarcă în prefaţă cunoscutul critic Horia Gârbea, volumul în discuţie se adresează unui public larg, nu doar unui public de specialitate.

            Încă de la prima vedere, cartea (vorbim despre o culegere de articole apărute în presa militară sau în cea specializată în istorie, destinate) atrage şi incită curiozitate. Coperta reproduce o fotografie foarte clară a unor femei frumoase, alături de un avion şi un ofiţer. Este vorba de trei aviatoare, Irina Burnaia, Virginia Duţescu şi Nadia Russo, căpitanul aviator Constantin Abeles şi avionul Nadiei, un Bücker Jungmann. Pentru cunoscători, numele sunt legendare. Pentru ceilalţi, o invitaţie de a afla mai multe despre aceste personalităţi. Parcurgând cuprinsul volumului, invitaţia este şi mai clară. Se regăsesc numele unor mari piloţi din aviaţia română, eroi uitaţi de unii, dar păstraţi cu sfinţenie în memorie de către cei care ştiu să respecte. Pe unii dintre cei menţionaţi, autorul i-a cunoscut personal, a avut norocul (şi cinstea!) de a sta de vorbă cu ei, de a le primi amintirile şi de a-i readuce în faţă: ma refer aici la generalul (av.) (r.) Dan Stoian, acela care, cand semnează o scrisoare uită să îşi scrie gradul, dar niciodată nu renunţă la iniţialele „V. R.” (veteran de război), calitate de care este mândru; la generalul (av.) Ion Di Cesare (de curând plecat dintre noi, la vârsta de 96 de ani, răpus de o boală mai nemiloasă decât inamicii de pe frontul celui de-al doilea Război Mondial; Mariana Drăgescu, faimoasă în anii războiului, când, alături de camaradele ei a pilotat avioane sanitare, readusă in mijlocul aviatorilor după 1990 şi sărbătorită, în acest an, la 100 de ani de viaţă; Stela Huţanu-Palade şi Viorica Huţanu, surori care au locul lor bine meritat în cartea aviaţiei române, prima ca pilot al Escadrilei Albe, a doua ca primă însoţitoare de bord brevetată. În cazul căpitanului aviator Dan Vizanty, decolat către Escadrila din ceruri cu mult înainte ca Daniel Focşa să să îşi înceapă activitatea, autorul nostru a cunoscut-o şi intervievat-o pe fiica aviatorului, doamna Ana Maria Vizanty, care i-a pus, de asemenea, la dispoziţie o sumă de documente importante.

            Lista personalităţilor menţionate în carte este completată cu comandorul aviator Traian Popteanu, pilot de hidroavion, locotenentul aviator Teodor (Dido) Greceanu, Nadia Russo, pilot al Escadrilei Albe şi căpitanul aviator Ion Profir, pilot de bombardament pe Frontul de Est.

            Pe toţi aceştia îi uneşte, dincolo de povestea mirifică a zborului, o activitate de război remarcabilă, indiferent de tipul de misiuni pe care le-au executat, şi, după 1945, aceeaşi lipsă de recunoştinţă a societăţii româneşti, de fapt a diriguitorilor comunişti ai ţării, care i-au răsplătit pe aviatorii noştri cu ani de puşcărie sau cu o nemeritată degradare militară şi socială pentru remarcabilele lor fapte de arme (mai ales) pe frontul antisovietic. Pentru unii dintre ei, recunoaşterea şi acordarea unor grade onorifice şi a unor (minore) recompense materiale a venit prea târziu, la vârste când nu mai puteau profita în nici un fel (mă refer aici la gradele onorifice de general primite de Dan Stoian şi Ion Di Cesare, sau acela de comandor al lui Traian Popteanu, grade care nu au adus cu ele şi o pensie militară corespunzătoare …). Pentru alţii, cum a fost Ion Profir, nu numai că ai lui nu i-au acordat respectul cuvenit, a fost jignit şi de cei la care căutase adăpost după începerea prigoanei comuniste, nemaigăsind altă soluţie decât sinuciderea.

            Lucrarea este completată cu un articol despre acei oameni pentru care zborul şi datoria faţă de patria lor au fost atât de importante încât nici infirmitatea nu i-a împiedicat să piloteze avionul sau să sară cu paraşuta. Da, noi îl cunoşteam pe Gheorghe Bănciulescu, un adevărat pionier al acestei categorii de aviatori, dar Daniel Focşa ne aduce la cunoştinţă o listă lungă de exemple, respectul (autorului, ca istoric) pentru ei nefiind ştirbit de faptul că, la un moment dat, unii au luptat în tabăra adversă.

            În sfârşit, dar nu în cele din urmă, cartea în discuţie conţine un capitol închinat pionierului istoriografiei de aviaţie a anilor puterii comuniste, Domnul (majuscula este necesară!) Cornel Marandiuc. Strecurându-se cu abilitate printre ochiurile plasei securisto-autoritariste ale cenzurii anilor 1980, Cornel Marandiuc a publicat, la Cluj, o carte de referinţă despre aviaţia română de vânătoare şi activitatea acesteia în 1944, atunci când ne băteam, pe două fronturi, cu două superputeri aeriene: Statele Unite şi Uniunea Sovietică, unite în frenezia distrugerii (spuneau ei doar a) sursei de energie a armatei germane şi a aliaţilor acesteia. Inimi cât să cuprindă cerul patriei, urmată de Cavalerii bimotoarelor de asalt (ar fi trebuit sa mai existe si o a treia parte a studiului, dar ceea ce nu a reuşit cenzura comunistă a izbutit economia de piaţă post-decembristă, care nu a găsit nicăieri resursele materiale necesare editării acestei cărţi) au deschis multora, inclusiv semnatarului acestei cronici, ochii spre o latură a istoriei românilor care, până atunci, ascunsă adânc sub praful uitării voite.

            Nu ne credem un formator de opinie, ci doar un cititor de istorie a aviaţiei. În această calitate ne permitem să recomandăm lectura acestei cărţi tuturor categoriilor de cititori. Cei care ştiu vor putea spune că sunt reluate elemente cunoscute (şi ce dacă, poate, odată şi odată, aceste elemente se vor impune şi vor impune respect). Cei care încă nu ştiu vor afla şi vor învăţa că noi, românii, nu suntem obligaţi să aşteptăm la coadă, după alte naţiuni, pentru a fi respectaţi. Avem conaţionali de cea mai mare valoare, avem înaintaşi respectabili (da, avem şi din cealaltă categorie, dar făcând comparaţia şi folosind puterea de judecată poate reuşim să nu repetăm nişte etape istorice de care acum ne ruşinăm). A, şi avem, din fericire, oameni care îşi fixează ca ideal de viaţă scrierea unei istorii cât mai adevărate şi cât mai complete. Printre aceştia se numără şi Daniel Focşa, pe care îl felicităm pentru realizarea sa de azi şi îi urăm succes în continuare. Şi chef şi putere de muncă!

---

[1] Daniel Focşa AVIATORI DE ALTĂDATĂ, Iaşi, Editura « Institutul European, 2012