Un mare AS al
aviatiei germane de vânătoare : Hans Ioachim Marseille
Vorbind despre
personalităţile care au scris cartea de istorie a aviaţiei, nimeni nu-şi poate
permite să treacă sub tăcere numele piloţilor de vânătoare, care, luptând pe
toate fronturile şi sub toate steagurile, au semnat cu sânge (al inamicilor
lor, dar şi al lor) o adevărată carte a recordurilor.
Germanul Hans
Ioachim Marseille este unul dintre aceşti recordman-i. Sub soarele Saharei,
« Iochen », cum il numeau camarazii şi familia, a reuşit să doboare
nici mai mult nici mai puţin decât 158 de avioane inamice ! (154 de
avioane de vânătoare şi 4 bombardiere britanice şi neo-zeelelandeze) în 382 de
misiuni la inamic.
Această
performanţă se datorează, aşa cum explică istoricul german Franz Kurowski[1],
unui spirit de luptător poate neîntâlnit la alţi aviatori, sau chiar la alte
armate. Sosit în Africa in primăvara lui 1941, nu mult după încheierea
« Bătăliei pentru Anglia », Marseille reuşeşte contraperformanţa de a
strica mai multe avioane şi, astfel, de a-şi atrage antipatia lui Neuman,
comandantul lui Jagdgeschwader 27. în scurt timp, însă, reuşeşte prima
victorie pe frontul african şi, încet-încet, devine copilul teribil al Flotilei
27. inventează o tactică de luptă, bazată pe marea lui îndemânare de pilot
acrobat şi de trăgător plus … pe un curaj nebun şi pe o încredere totală în
maşina de luptă, avionul Messerschmitt-109 (in diferite variante, odata cu
trecerea timpului) : aceea de a pica în centrul caruselului format de
avioanele inamice, adică exact acolo unde era mai puţin aşteptat şi de a trage
în inamic fără a pierde prea mult timp cu căutarea ţintei, aşa cum spuneau
camarazii lui, orientându-se din fler şi simţ al zborului.
Operaţiunile frontului cereau o contribuţie esenţială din partea aviaţiei,
de aceea misiunile se succedau într-un ritm susţinut, câteva ieşiri-avion pe zi
pentru fiecare pilot : însoţire de bombadiere Ju-87 şi 88, cercetare,
vânătoare liberă. Numărul de victorii însemnate pe deriva avionului său 14
galben creştea necontenit, aducându-i decoraţii din ce în ce mai înalte.
În timpul unei permisii petrecute la Berlin, Marseille a fost primit de Hitler, apoi
de Gorring. Amandoi i-au făcut cinstea de a-l invita la masă, momente în care
şi-au exprimat recunoştinţa şi admiraţia pentru rezultatele lui în lupte. A a
vut o întrevedere şi cu Willi Messerschmitt, părintele avionului cu ajutorul
căruia lupta, iar profesorul a fost profund impresionat de calităţile de pilot
ale lui Marseille, profitând pentru a-şi nota unele sugestii şi idei ale
luptătorului.
Poate tonul cu care autorul descrie aceste întâlniri ale lui Marseille cu
conducătorii Reichului şi al Luftwaffe şi impresia produsă de aceştia asupra
aviatorului ar putea părea cam entuziast pentru un cititor aparţinând taberei
adverse. Chiar dacă ar fi aşa, Hans-Joachim Marseile merita tot
respectul : nu numai că îşi făcea cu prisosinţă datoria de soldat german,
dar reprezenta, poate, exact tipul omului superior descris de ideologia
nazistă. Şi nu ar trebui să creadă cineva că englezii au folosit în Africa
tehnică demodată sau aviatori neinstruiţi ; din contră, acolo au zburat
aşi ai vânătoarei britanice şi neo-zeelandeze, beneficiind de avioane foarte
bune, Hurricane, Spitfire, Curtis … Au fost doborâţi de un neamţ mai bun decât
ei. Cu toate că avionul 14 galben era cunoscut de toţi aviatorii inamici, cu
toate că tactica lui Marseille era de acum cunoscută, aceasta nu putea fi
contracarată, ci era extraordinar de eficientă: într-o singură trecere, Jochen
era capabil să dea jos doi-trei adversari, surprinşi de rapiditatea şi
temeritatea atacului. Se strecura între Hurrican-uri sau Curtis-uri şi trăgea
înainte ca oponenţii să înţeleagă ce se întâmplă. Iar coechipierii lui se
mulţumeau, cel mai adesea, să noteze orele la care englezii cădeau de pe cer,
de multe ori acestea fiind, cu diferenţa secundei, identice sau doar la un
minut distanţă.
Momentele trăite de camarazii lui Marseille sunt redate chiar prin notiţele
acestora, fie ei coechipieri sau « oameni negri », numiţi aşa din
cauza salopetelor de mecanici pe care le purtau. Şi unii şi alţii foloseau cuvinte
înflăcărate, iar entuziasmul lor este transmis cititorului, care uită că, de
obicei, în filme şi cărţi de istorie, nemţii sunt răii, iar aliaţii bunii, şi
empatizează cu Neuman, Marseille şi ceilalti oameni ai JG-27.
Pentru rezultatele lui, Hans-Joachim Marseille a primit cele mai inalte
deoraţii : Crucea de Fier, în 22 februarie 1942, îmbogăţită cu Frunze de
Stejar, la 6 iunie 1942, apoi cu Spade, la 18 iunie 1942 şi, în final, cu
Diamante, la 2 septembrie 1942, fiind al patrulea om din întreaga armată
germană care a atins acest nivel.
Din păcate pentru Marseille şi ai lui, traiectoria sa a fost meteorică pe
cerul Africii. La 30 septembrie 1942, în cursul unei misiuni pe care o executa
pentru prima oară la manşa unui Me-109 G-10, motorul i-a luat foc în urma unei
defecţiuni. Cu mare greutate şi ajutat de coechipieri, Jochen a reuşit să ajungă
deasupra liniilor germane, unde a încercat să sară cu paraşuta. Din cauza
fumului degajat de motorul incendiat, pilotul a făcut o manevră greşită şi s-a
lovit de derivă în momentul saltului. A murit pe loc.
A fost înmormantat de camarazii săi în Cimitirul Eroilor, la Derna. După mulţi ani, în 1989,
Edu Neuman, fostul lui Kommodore, a inaugurat un monument în memoria sa şi a
celorlalti aviatori germani căuţi în deşert, în Egipt. Şi la Berlin, la cripta familiei,
exista un monument în memoria sa.
Volumul semnat de Franz Kurowski este o parte importantă a istoriei celui
de-al doilea Război Mondial. Faptele de arme ale lui Hans Ioachim Marseille
sunt descrise in contextul operaţiunilor armatei germane, comandată acolo de
« Vulpea deşertului », viitorul Feldmareşal Erwin Rommel. Mişcările
de trupe, operaţiunile, rezultatele înfruntărilor dintre cele două mari forţe
sunt redate cu acribie, facilitând înţelegerea desfăşurării evenimentelor, dar
şi mentalitatea care îi mâna în luptă şi îi susţinea pe militarii germani. Ceea
ce ţine strict de aviaţie, derularea luptelor aeriene, descrierea tacticilor,
manevrelor, momentelor şi simţirilor de moment sunt preluate, în majoritate şi
fără intervenţii, din memoriile celor care au fost acolo, comandanţi ai lui
Marseille, camarazi-coechipieri, tehnici, ba chiar şi ... un valet negru,
prizonier de razboi devenit un mare admirator al pilotului-erou.
Cartea, îmbogăţită cu numeroase documente fotografice reprezentandu-l pe
Hans Joachim Marseille şi pe cei din jurul său, este întregită de mai multe
anexe, conţinând date tehnice, cronologii, documente, mărturii. Închizând-o
pentru ultima data, cititorul rămâne mai bugat cu o mare cantitate de
informaţii despre războiul din Africa, despre oamenii care au luptat, au
învoins sau au fost învinşi, au murit sau au supravieţuit acolo.
[1] [1] Franz
Kurowski, German Fighter Ace Hans Joachim Marseille – The Life Story of a Star
of Africa, Schiffer Military History Atglen, PA, Traducere în limba engleză de
Don Kox (f.a.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu