IOAN CHERECHES, CӐRŢILE LUI ŞI CARTEA CӐRŢILOR LUI

IOAN CHERECHES, CӐRŢILE LUI ŞI CARTEA CӐRŢILOR LUI[1]

16 septembrie 2017. În Parcul Crângaşi, unde se desfasura AERONAUTIC 2017, prin mijlocirea lui Alex Stoian “Nemo” am fericita ocazie de a o cunoaşte pe doamna Corina Cherecheş, fiica unui scriitor pe care îl cunoşteam de mai mulţi ani, aşa cum îi cunoşteam şi – în mare parte – opera. Dupӑ ce am fost “examinat” de cӑtre un veteran care o ajuta sӑ isi supravhegheze standul cu cӑrţi (am remarcat imediat cӑ toate erau semnate Ioan Cerecheş) şi am “trecut examenul” (domnul Tony, membru ARPIA, a vrut sӑ se convingӑ cӑ eu chiar ştiam câte ceva din istoria aviaţiei militare române moderne), am pornit o discuţie despre bӑtrânul scriitor.

Îl cunoscusem încӑ din primii ani ai noului mileniu, prin intermediul volumului sӑu “Aerodrom şi cer”, cumpӑratӑ în timpul unei şedinţe a Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni la care a participat şi regretata doamnӑ pilot Sanda Agache (ea cӑra pentru noi de la Bucureşti zeci de cӑrţi de aviaţie). Dupӑ o vreme, l-am regӑsit ca autor, cunoscându-l şi pe Ştefan Alexandrescu, “Mareşalul din Bӑneasa”, la o şedinţӑ a Fundaţiei “Cӑpitan Erou Alexandru Şerbӑnescu”, iar dupӑ puţina vreme am dat mâna chiar cu scriitorul, pentru prima oarӑ, la Muzeul Aviaţiei, în Pipera, într-o zi de Sfântul Ilie. Mi-a înmânat cartea lui “Dracii roşii”, pe care am citit-o pe nerӑsuflate. În sfârşit, l-am revӑzut tot la Muzeul aviaţiei, în momentul lansӑrii unei lucrӑri a lui Dan Antoniu, cand am provocat amândoi o discuţie foarte interesantӑ (şi poate şi cu niţel ecou acolo unde trebuie) despre accesul cercetӑtorului istoriei aviaţiei la sursele de informare, cu precӑdere, pentru cӑ în salӑ se aflau şi oameni cu funcţii de comandӑ în Forţele Aeriene, la arhivele militare.

Acum discutam cu Corina Cherecheş, din nefericire la timpul trecut, despre personalitatea tatӑlui ei. Am cumpӑrat atunci toate titlurile pe care le avea pe stand şi pe care eu încӑ nu le aveam în bibliotecӑ şi, în plus, lucrarea În sarea cuvintelor  - Destinul scriitorului Ioan Cherecheş, semnatӑ Aurel Pentelescu şi Corina Cherecheş.

Sigur cӑ le-am citit pe toate, cu mare interes şi cu multӑ bucurie. Iar la sfârşit a venit şi rândul acestei cӑrţi a cӑrţilor şi a autorului lor, pe care a avut şi el bucuria sӑ o vadӑ, înainte de a face marele pas dincolo.

Înainte de a începe lectura, decriptasem titlul cu ajutorul codului lui Petre Ispirescu. M-am înşelat, explicaţia e alta, dar nu am greşit, chiar şi autorii monografiei spun undeva cӑ autorul în discuţie e un meseriaş în potrivirea vorbelor, întocmai ca un bun bucӑtar, pentru a (pre)gӑti un adevӑrat festin, gustat de cӑtre cititori. De fapt, sarea are altӑ semnificaţie: Ioan, tatӑl scriitorului a fost şuvagӑu, adicӑ tӑietor în sare; Ioan, fiul, la rândul sӑu a fost un cioplitor în masa vocabularului, un artist al cuvântului.

Cartea pe care o propunem spre discuţie acum este o lucrare foarte interesantӑ şi cuprinzӑtoare, al cӑrei obiectiv este prezentarea deplinӑ a unui autor literar. Strategia adoptatӑ de coautori este clasicӑ: un capitol bio-bibliografic şi un al doilea, mult mai amplu, o antologie de texte din activitatea reportericeascӑ a lui Ioan Cherecheş. La final, volumul cuprinde şi un album cu fotografii, unele realizate de cӑtre autorul recenzat şi utilizate de cӑtre el la ilustrarea articolelor de presӑ, altele care îl reprezintӑ pe Ioan Cherecheş, de multe ori în tovӑrӑşia unor personalitӑti de seamӑ ale aviaţiei române (din care, de fapt, face şi el parte).

Voi încerca sӑ analizez pe rând capitolele lucrӑrii, pornind, de ce nu, chiar de la cuvintele introductive. Dupӑ pӑrerea mea, cele douӑ prefeţe datorate domnilor general de flotilӑ aerianӑ Ştefan Voian şi inginer Doru-Laurian Bӑdulescu, sponsorul apariţiei editoriale dar, în primul rând fiul aviatorului Mircea T. Bӑdulescu, una dintre personalitӑţile aviaţiei militare despre care Ioan Cherecheş a avut multe de scris, sunt nişte argumente importante pentru un eventual îndemn de a citi cartea, dat fiind prestigiul de care domniile lor se bucurӑ în rândul celor care ştiu.

Trecând la lucrarea monograficӑ, trebuie sӑ evidenţiem originalitatea prezentӑrii biografice a omului şi scriitorului Ioan Cherecheş. Domnul comandor Aurel Pentelescu, un om de ştiinţӑ, istoric recunoscut pentru lucrӑrile sale anterioare, a optat pentru reproducerea unui dialog purtat cu eroul sӑu, de fapt un interviu condus cu mӑiestrie socratianӑ. Aş spune “strâns cu uşa” de cӑtre intervievator, el, care ştia doar sӑ ia, nu şi sӑ dea interviuri, Ioan Cherecheş e obligat sӑ spunӑ tot, nefiindu-i îngӑduit nici sӑ uite amӑnunte relevante, nici sӑ le omitӑ, din modestie. Sincer, “ascultând” discuţia, parcӑ îl vedeam pe bӑtrânul scriitor în poziţia aceea care vӑdea concentrare şi înţelegere, pe care i-o cunoşteam din convorbirile noastre, parcӑ îi recunoşteam, odatӑ cu rӑspunsul, şi gestul acela care parcӑ te punea la locul tӑu, sau care, alteori, sublinia adevӑrul unor fraze. Toatӑ viaţa lui este astfel rememoratӑ de el însuşi, insistându-se asupra momentelor şi circumstanţelor importante pentru noi din punctul de vedere al activitӑţii literare: prima reuşitӑ, ca elev în clasӑ primarӑ, pe tӑrâmul scrisului, examenul de selecţie pentru şcoala de ziarişti militari, ucenicia pe lângӑ jurnalişti consacraţi în cadrul şcolii de la Apӑrarea Patriei, apoi activitatea de ziarist, atât la publicaţiile militare, cât şi la cea de pe lângӑ uzina la care a lucrat, dupӑ dezbrӑcarea (forţatӑ) a hainei militare, sau la cea afiliatӑ unui partid politic, terminând, cum altfel, cu colaborarea recentӑ la un revistӑ de aviaţie. Moderatorul interviului insistӑ pe metodele de documentare ale reporterului, militar sau civil, pentru a scoate în evidenţӑ extrema acurateţe a textelor publicate, mai ales cӑ reporterul nu e din afara fenomenului descris, adicӑ este un ofiţer tehnic de aviaţie, care ştie exact despre ce scrie atunci când abordeazӑ viaţa aviatorilor şi activitatea de pe aerodromul militar, şi este un muncitor (foarte) calificat care descrie în deplinӑ cunoştinţӑ de cauzӑ procesul de producţie dintr-o uzinӑ a industriei (socialiste) române.

Autorii monografiei nu se sfiesc sӑ îşi exprime pӑrerea cӑ şocurile din viaţa lui Ioan Cherecheş au fost şi adevӑrate imbolduri pentru un nou pas evoluţia sa. Eliminarea din liceu l-a obligat sӑ se înscrie la Şcoala de ofiţeri, astfel formându-se el ca ofiţer de aviaţie, iar apoi ca fotoreporter militar; epurarea din armatӑ l-a fӑcut sӑ se angajeze într-o întreprindere industrialӑ, loc unde a cunoscut alte realitӑţi ale societӑţii româneşti, oameni, mediu social; dispariţia ziarului uzinal “Dinamul” i-a dat timpul necesar pentru a elabora o carte, pe care a reuşit, datoritӑ unor demni oameni de culturӑ, sӑ o tipӑreascӑ în 1982, devenind astfel prima dintr-o lungӑ serie; evenimentele din decembrie 1989, odatӑ cu schimbarea de direcţie din istoria României, l-a readus pe Ioan Cherecheş într-o redacţie de ziar, oferindu-I prilejul sӑ se informeze şi sӑ îşi exprime pӑrerea în legӑturӑ cu noua evoluţie a societӑţii; iar întâlnirea cu Cornel Marandiuc i-a oferit prilejul sӑ se reîntoarcӑ la aviaţia pe care, de fapt, nu a pӑrӑsit-o, afectiv, niciodatӑ.

Capitolul bio-bibliografic este completat de un sub capitol dedicat activitӑţii editoriale a lui Ioan Cherecheş. Dupӑ lista completӑ a cӑrţilor publicate de acesta, sunt reproduce, ca argument, toate prefeţele şi mesajele de pe coperta a patra a cӑrţilor.

Prefeţele sunt de fiecare datӑ semnate de oameni cu nume grele. Aviatori cunoscuţi, generali sau ofiţeri superiori, prieteni vechi ai lui Cherecheş, au fost bucuroşi sӑ fie primii lui cititori, pentru a-şi aşterne, apoi, pӑrerea cu scopul de a atrage urmӑtorii cititori. Relaţia lor cu scriitorul şi pӑrerea pe care şi-o exprimӑ au, de asemenea, şi efectul de a gira, dacӑ nu calitatea literarӑ a cӑrţilor cherecheşiene, ei nefiind specialişti în critica literarӑ, cel puţin calitatea lor documentaristicӑ, istoricӑ. Aceastӑ parte a cӑrţii este rotunjitӑ cu o nouӑ antologie, formatӑ din recenzii şi articole critice referitoare la cӑrţile lui Ioan Cherecheş. Şi în acest caz vorbim de criticӑ de întâmpinare sau de popularizare , texte semnate de personalitӑţi prestigioase din domeniul abordat de scriitor. Nu mӑ ascund dupӑ o falsӑ modestie, ci recunosc cu mare bucurie şi mândrie cӑ unul dintre aceste texte este semnat de mine şi este preluat din ziarul DRUM care apare la Roşiorii de Vede.

Partea a doua şi cea mai amplӑ a cӑrţii cuprinde o selecţie de articole publicate de Ioan Cherecheş într-o viaţӑ (lungӑ) de jurnalist.

Autorii recunosc faptul cӑ selecţia nu a fost uşoarӑ. Au fost nevoiţi sӑ lase la o parte, din cauza limitei spaţiului tipografic, o mulţime de texte de foarte bunӑ calitate, dar cele pe care le-au ales sunt menite şi reuşesc sӑ traseze un portret foarte interesant al publicistului Ioan Cherecheş.

Eu, unul, recunosc cinstit cӑ nu ştiam nimic despre activitatea lui Cherecheş din afara aviaţiei. Cu toate cӑ sunt mult mai tânӑr decât el, am trӑit şi eu perioada comunistӑ, fiind familiarizat cu stilul de atunci al presei. Eram obligat sӑ am abonament la organelle de presӑ adecvate vârstei mele de atunci. Am citit Arici Pogonici, Luminiţa, Cutezӑtorii, Scânteia tineretului pentru cӑ aşa trebuia sau pentru cӑ, de multe ori, chiar mӑ interesau. Dar, fiu de militar activ fiind, am avut acces şi la presa militarӑ a timpului, iar conţinutul textelor şi modul de abordare a subiectelor de cӑtre reporteri imi este foarte bine cunoscut, de aceea nu sunt şocat de stilul ziaristului Ioan Cherecheş, de cele mai multe ori laudativ, propagandistic, uneori tributar acelei abordӑri în spirit critic şi autocritic impus de organele de partid şi de stat şi supravegheat de CI sau de securitate. Sunt, în schimb, plӑcut impresionat de subiectele alese de cӑtre ziarist. Uneori senzaţionale, descriind evenimente de zbor – pânӑ la urmӑ cam asta cauta presa, pentru a atrage lectorii. Dar, şi acestea sunt majoritare, reportajele (literare, cum subliniazӑ autorii monografiei) se referӑ la evenimente obişnuite din viaţa aviatorilor sau a muncitorilor români, senzaţionale nu prin descrierea unor evenimente limitӑ, ci tocmai prin descrierea vieţii obişnuite a românilor. Evenimente în care orice cititor se recunoaşte.

Reportajele lui Ioan Cherecheş, tipӑrite de publicaţiile Şoimii patriei (ziarul aviaţiei militare), Apӑrarea Patriei (ziarul armatei române), Dinamul (ziarul Uzinei de Maşini Electrice Bucureşti), Atitudinea (ziar al Partidului Republican post-decembrist) şi revista Orizont aviatic (publicaţie de culturӑ aviaticӑ iniţiatӑ şi condusӑ de istoricul şi scriitorul Cornel Marandiuc) antologate în lucrarea de faţӑ traseazӑ o istorie a României. Mai întâi, o istorie a aviaţiei anilor 1950, perioadӑ de pionierat  în domeniul  propulsiei reactive, punctatӑ de (mult prea) multe evenimente datorate atât calitӑţii materialului volant, dar şi, uneori,  pregӑtirii personalului. Nu evenimente deosebite, soldate cu accidente, ia în discuţie Ioan Cherecheş, ci zile normale, cu situaţii grele rezolvate de piloţi şi tehnici. Pentru cӑ în uzinӑ nu toate sunt roze, nu fiecare zi este încununatӑ de satisfacţia datoriei împlinite, ci şi umbritӑ de situaţii limitӑ, dar şi în acest caz reporterul nu se apleacӑ asupra senzaţionalului negativ, ci cautӑ acele evenimente care sunt rezolvate, de cele mai multe ori datoritӑ calitӑţii umane a muncitorilor.

O particularitate prezintӑ textele din ziarul post-decembrist. Aici ne întâlnim cu o nouӑ faţetӑ a lui Ioan Cherecheş, care, pe lângӑ (puţine) situaţii uşor rezolvabile, aduce în discuţie multe evenimente reprobabile din acei primi doi ani ai României eliberate de communism. Dar, şi aici, recunoaştem atitudinea pozitivӑ, optimistӑ, a reporterului de actualitate, care înţelege esenţa fenomenului şi sperӑ într-o rezolvare favorabilӑ.

Ajungând la Orizontul Aviatic, puţinele texte selectate reveleazӑ o altfel de personalitate a lui Ioan Cherecheş, datoratӑ şi vârstei, dar şi experienţei şi conjuncturii. Incursiunea în viaţa unui mare aviator, al cӑrui destin ar fi putut fi schimbat dacӑ pӑrinţii lui nu ar fi fӑcut un mare sacrificiu, dar, şi mai ales, cele douӑ texte închinate vechiului sӑu prieten, generalul Horia Opruţӑ, ne aratӑ un suflet sensibil şi un scriitor de facturӑ romantic, poate greu de anticipat vӑzând fotografia de pe copertӑ a unui ofiţer în uniformӑ de campanie.

În concluzie, cred cӑ am citit şi prezentat aici o carte care nu povesteşte doar despre viaţa şi creaţia unui om, fie el şi scriitor, ci retraseazӑ un capitol al istoriei Românilor, oameni buni şi pricepuţi, buni meseriaşi în aviaţie şi în industria constructoare de maşini, inimoşi şi iubitori de alţi oameni.

---

[1] Aurel Pentelescu, Corina Cherecheş În sarea cuvintelor – Destinul scriitorului Ioan Chereches, Buzӑu, Editura Editgraph, 2017