AVIAŢIA ROMĂNÂ ŞI OAMENII CARE I-AU SCRIS ISTORIA[1]
“Românii sunt un popor cu vocaţia zborului”, spune directorul Muzeului Aviaţiei, instituţia română care are misiunea de a descifra istoria aviaţiei române şi de a-i pastra şi valorifica patrimoniul, comandorul George-Paul Sandachi. Că este aşa, o demonstrează şi cartea despre care discutăm aici, alcătuită din “Secvenţe biografice şi amintiri din viaţa de zburător a pilotului Gogu Ştefănescu” (am citat subtitlul volumului).
Comandorul Gogu Ştefănescu face parte din generaţia de pionierat a aviaţiei române. A luat contact cu aceasta încă de la primele zboruri executate în România (octombrie 1909, atunci când la Hipodromul bucureştean a avut loc primul miting aerian din istoria noastră – demonstraţia lui Louis Blériot). Spectacolul aerian, pe care copilul de 13 ani l-a urmărit aşezat confortabil ... într-un copac, neavând cu ce să plătească un bilet de intrare) a fost o adevărată placă turnantă în destinul său. Atunci a hotărât el să devină zburător. A urmat, la un an distanţă, al doilea eveniment major al aviaţiei române, zborulistoric al lui Aurel Vlaicu, la 17 iunie 1910, care l-a întărit în convingerile sale. Nici măcar rugăminţile parinţilor sau perimetrul toracic “neregulamentar” nu au putut să-l abată de la dorul său. A devenit elev al şcolii de Aviaţie a Ligii Aeriene Române de la Băneasa, comandată de căpitanul Fotescu. A efectuat zborul de aclimatizare cu un avion Blériot, pilot fiind slt. av. Alecu Paşcanu, apoi a fost luat în primire de instructorii Mihai Savu, Petre Macavei, Mircea Zorileanu. Şi a venit clipa unică a primului zbor, în simplă, pentru că avioanele de şcoală cu dublă comandă nu se inventaseră încă. “Momentul când trăgeai maneta de gaze în plin! ... pe urmă verdele câmpului, copacii, stâlpii de telegraf, hangarele, şoseaua figind înapoi, rămânând undeva, în urmă, în timp ce avionul se înfingea ca un bolid spre linia orizontului – singurul reper ce nu poate fi ajuns vreodată ...!”
După brevetare (nr. 81 din 4 martie 1916), sergentul pilot Ştefănescu Gheorghe este imediat declarat apt de zbor pe avionul de observaţie şi reglaj tir de artilerie Caudron J.3, cu motor de 50 CP şi trimis în misiune la Turtucaia. Începea, şi pentru România, primul Război Mondial. Iar pentru tânărul aviator a început o perioadă de activitate intensă, de trecere pe noi tipuri de aeronave, de vânătoare şi de bombardament. Şi un “Bravo, bătrâne!”, adresat, deja sublocotenentului aviator (a fost avansat ofiţer după ce a urmat un stagiu de pregătire) Ştefănescu de către comandantul său de escadrilă, căpitanul francez Delasse. “Bătrân” aviator de 21 de ani.
După război, avansat locotenent, G. Ştefănescu devine instructor de zbor la Tecuci, sub comanda lui Andrei Popovici, apoi pleacă la Paris, pentru a recepţiona 100 de avioane de vânătoare Spad, Potez şi Morane-Saulnier. O nouă ocazie pentru aviatorul român de a vedea, tot de la distanţă ca şi pe Blériot în copilărie, un pilot legendar: americanul Charles Lindbergh, care ateriza după prima traversare, în zbor, a Atlanticului. Era mai 1927.
Braşov, 12 iunie 1930. Pe aerodromul fabricii de avioane I.A.R. se organizează un mare miting aerian, la care asistă şi regele României. Chiar înainte de începerea programului anunţat, deasupra aerodromului îşi face apariţia un avion necunoscut, care execută o gamă de acrobaţii care taie respiraţia publicului. Este un SET-3, construit după planurile inginerului Grigore Zamfirescu, aparat de care majestatea sa Carol al doilea, fost inspector general al aeronauticii, nu auzise. Pentru Gogu Ştefănescu, cel care se aflase la manşă, a însemnat un pas important: a devenit pilotul de încercare al Casei SET, pentru care a zburat toate tipurile de avioane produse aici, până la moartea (accident? atentat?) lui Zamfirescu.
Un alt episod din viaţa căpitanului aviator Gheorghe Ştefănescu este vizita în Turcia, efectuată în 1935. Nu este o simplă excursie. Este un raid aviatic îndrăzneţ, realizat de şapte avioane SET-31, sub comanda cunoscutului aviator, comandor Gheorghe Negrescu. Zborul spre Istambul este un adevărat tur de forţă, date fiind condiţiile atmosferice (ploaie torenţială), iar vizita propriu-zisă este un contact important între aviaţiile militare ale celor două ţări. Iar pentru aviatorii membri ai delegaţiei române mai înseamnă şi câte un ceas “Longines”, oferit, cu semnatură gravată, de însuşi preşedintele Turciei, Kemal Attatürk.
O viaţă de zburător suprapusă peste istoria aviaţiei române, de la naşterea ei până la 1981. Cu episoade frumoase, descriind poezia zborului, cu altele mai puţin luminoase, descriind ororile războaielor. Cu satisfacţii şi necazuri, misiuni reuşite şi accidente, aşa cum este aviaţia şi aşa cum ştiu să o descrie doi aviatori: comandorul în retragere Gogu Ştefănescu şi comandorul Alexe Rusen, acela care a ştiut să-l provoace pe veteranul pilot să deschidă sacul cu amintiri. O carte de istorie, care foloseşte pentru a sprijini textul şi argumentul unei iconografii bogate.
Textul cărţii a apărut mai întâi în prestigioasa revistă ORIZONT AVIATIC, realizată de cunoscutul şi iubitul scriitor şi istoric Cornel Marandiuc. În caseta redacţională a amintitei publicaţii, numele dlui comandor Alexe Rusen este alăturat – prin întâmplarea ordinii alfabatice – numelui meu, fapt care mi-a dat curajul ca, la o şedinţă a Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni, la care a participat şi domnia sa, ca invitat, să îl abordez spre a-i adresa felicitări pentru scrisul său. Mi-a anunţat, zâmbind, că va apărea într-o carte. M-am bucurat, pentru că astfel era restituită pentru un public şi mai larg o biografie importantă, care va avea un dublu succes, datorat atât personalităţii evocate, cât şi talentului de scriitor al lui Alexe Rusen. După părerea mea, cartea este prea ... scurtă, pentru că închizând-o am simţit regretul că am terminat prea curând de citit un text atât de atractiv, prin vocabular, dinamismul stilului, competenţă (normal, un aviator vorbeşte despre aviaţie), umor.
Aviaţia română s-a născut şi a trăit prin pasiune. A constructorilor, a piloţilor, a tehnicilor, a celor care o iubesc şi admiră şi care scriu despre ea. O istorie a ei prin prisma oamenilor ei este o întreprindere care trebuie să fie salutată şi încurajată.
[1] Alexe Rusen “Comandorul Gogu Ştefănescu 1896 – 1981 As al aviaţiei româneşti”, Bucureşti, Editura Artemis, 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu