sâmbătă, 24 noiembrie 2018

Eroii Razboiului de Reintregire

La initiativa municipalitatii Targu Jiu, dar cu esentiala contributie a istoricului de aviatie, dl. Dan Antoniu, la editura gorjeana Maiastra a vazut lumina tiparului monografia "Capitan Aviator VASILE CRAIU".
Lucrarea se bazeaza, ca de obicei cand e vorba de Dan Antoniu, pe studierea unui mare numar de documente de arhiva si ilustrata cu fotografii descoperite si colectionate de autor.
Multumim, Dan Antoniu, multumim Primaria Targu Jiu!



riei Targu Jiu.

vineri, 23 noiembrie 2018

RAZBOI NOCTURN PE CERUL ROMANIEI

O noua lucrare a domnului Dan Antoniu, dedicata activitatii aviatiei militare a Romaniei in cel de-al doilea Razboi Mondial.

luni, 26 februarie 2018

ÎNCӐ O LEGENDӐ



ÎNCӐ O LEGENDӐ[1]

În ultimii ani, în vocabularul cunoscӑtorilor şi al iubitorilor Aviaţiei Române, civile sau/şi militare, sintagma “zburӑtor de legendӑ” pare sӑ fi devenit un leit motiv, folosit de autorii de cӑrţi, de comentatorii mitingurilor şi chiar de cei de pe margine. Am folosit-o şi eu, de zeci de ori şi cu referire la mulţi oameni înaripaţi şi probabil cӑ o s-o mai utilizez de foarte multe ori, pentru cӑ aceşti Icari purtӑtori de tricolor, piloţii români cu activitate remarcabilӑ nu sunt puţini.
Apreciatul scriitor, specializat în aviaţie, Ioan Cherecheş, nu ar fi avut motive sӑ se fereascӑ de pomenitul leit motiv, iar pentru aviatorul pe care îl denumeşte astfel în cartea pe care o discutӑm aici, renumitul Constantin Manolache, calificativul “legendar” chiar pare prea puţin.
Portretul pilotului aviator este trasat în 179 de pagini de text, urmate de un amplu album fotografic. Facem cunoştinţӑ cu adolescentul doritor sӑ zboare, admis fiind, chiar în ultimele luni ale Rӑzboiului mondial, la şcoala Icarilor, unde, cum altfel, devine membru al unei comunitӑţi din care fac parte atâtea alte personalitӑţi (re)cunoscute. Citim despre anii de şcoalӑ şi despre primii ani de activitate profesionalӑ, petrecuţi pe aerodromuri militare, dar înţelegem cӑ într-un fel, marele noroc de a-l avea pe Constantin Manolache a fost faptul cӑ, pe nedrept, a fost exclus din armatӑ. Nevoit sӑ îşi asigure existenţa, tânӑrul aviator se îndreaptӑ spre Aeroclubul României, unde începe ca şef al unui aerodrom pe cale de dispariţie, Giuleşti, pentru a continua, urcând toate treptele ierarhiei, pânӑ la aceea de şef al Aeroclubului României. Dar nu avansarea în grade este relevantӑ pentru autorul cӑrţi noastre, ci aceea în competenţӑ profesionalӑ, pentru cӑ îl vedem pe Manolache zburând toate tipurile de avion de la noi, de pe toate aerodromurile României, asumându-şi rӑspunderea creӑrii de aerocluburi zonale, de tineri aviatori şi de noi aeronave. Pilot, pilot instructor, pilot de încercare, pilot de înaltӑ performanţӑ, demn de recunoastere naţionalӑ şi internaţionalӑ, promotor şi apӑrӑtor al aviaţiei sportive, creator de oameni şi de echipe, Nea Titi (apelativ şi titlu de nobleţe câştigat prin respectul inspirat celor din jur) trece prin ani şi prin locuri lӑsând urme adânci.
Multe generaţii de piloţi români îi datoreazӑ atât de mult, la fel de mult cât îi datorӑm şi noi, privitorii (şi admiratorii) de pe margine ai evoluţiilor aviatorilor sportivi, la fel de mult cât îi datoreazӑ naţiunea românӑ. Nea Titi nu numai cӑ a “pus manşa în mânӑ” multor viitoare legende, el a creat, pentru prima datӑ, un lot naţional de zbor acrobatic, pe care l-a antrenat, zburând cap de formaţie, pentru care a inventat figuri, a “fӑcut rost” de avioane performante şi prin care a adus, de pe aerodromuri strӑine, lauri pentru România.
Sigur, rândurile scrise de Ioan Cherecheş, poate prea puţine pentru conţinutul lor, sunt completate şi azi, în pagini de carte (sӑ ne amintim, în vitezӑ, mӑcar de omagiul pe care i-l aduc Iacӑrii acrobaţi, foştii lui elevi, în cartea recent apӑrutӑ[2]), dar mai ales prin evoluţii pe cer ale piloţilor formaţi de el şi, de ce nu, ale avioanelor Extra a cӑror existenţӑ i se datoreazӑ.
Constantin Manolache a trӑit 26000 de ore. Pentru majoritatea piloţilor sportivi, o viaţӑ atât de lungӑ pare o himerӑ, dar pânӑ şi eu cunosc azi câţiva zburӑtori de legendӑ (sic!) care, prin vârsta din buletin şi prin cea de pe carnetul de zbor se apropie de cifra lui. Totuşi, existenţa lui Nea Titi este descrisӑ de autorul Ioan Cherecheş ca una tragicӑ. Sfârştul biologic al omului Constanţin Manolache a venit prea devreme, înainte ca Nea Titi, aviatorul, sӑ îşi realizeze toate visurile. Nu premii, bani sau monumente voia el, ci realizarea idealului unui mare înaintaş, acela de a survola munţii Carpaţi la comenzile avionului (replicӑ) Vlaicu-II, dar, încӑ o datӑ dupӑ un secol, zborul (istoric) a rӑmas … un vis.
Lucrarea lui Ioan Cherecheş, la fel ca şi altӑ carte, semnatӑ de acelaşi autor şi dedicatӑ dlui General Aviator Constantin Mereu, se înscrie într-o lungӑ şi necesarӑ serie de portrete ale aviatorilor români. Aş aprecia cӑ e o obligaţie a istoricilor sӑ dea nemurire acestor mari personalitӑţi ale românilor. Dar optimismul şi entuziasmul meu sunt, oarecum, limitate, conştient fiind cӑ, asemeni tuturor lucrӑrilor de specialitate, şi cele de istoria aviaţiei (şi a aviatorilor) sunt receptate tot de cei de specialitate şi puţinilor lor apropiaţi. Am citit despre Constantin Manolache eu, care ştiam deja cine a fost acesta. Dar lucrarea cu greu va ajunge la un neofit, pe care sӑ-l atragӑ spre aviaţie, sau sӑ-l facӑ sӑ conştientizeze cӑ neamul nostru românesc numӑrӑ, în rândurile sale atâtea şi atâtea mari personalitӑţi, nu doar câţiva miliardari (de carton sau de beton, nu conteazӑ), politicieni de calitate … sӑ zicem discutabilӑ, manelişti sau sportivi fiţoşi, dar plini de bani şi tatuaje, adicӑ cei care constituie, din pӑcate, modelele tinerilor de azi. A bon entendeur, salut!



[1] Ioan Cherecheş ZBBURӐTOR DE LEGENDӐ, Bucureşti, Editura SemnE, 2012
[2] Maria Cristina Ţilicӑ IACӐRII ACROBAŢI, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2017

luni, 25 decembrie 2017

HURRICANE SUB TRICOLOR



HURRICANE SUB TRICOLOR[1]

Încă de când eram copil, atunci când nu ştiam nimic despre aviaţia română şi despre istoria acesteia, exact ca Monsieur Jourdain făceam poezie fără să ştiu (personajul lui Molière făcea proză, tot aia) cântam prin casă un şlagar învăţat de la Taticul meu: A plecat la vânătoare Agarici … Ca poveste, ştiam ce a făcut Agarici, ca semnificaţie … nu, ar fi fost în contradicţie cu ce învăţam la şcoală.
După ani de zile am priceput cine a fost acel aviator, Horia Agarici şi de ce era personaj de cântec patriotic şi am început să mă mândresc cu un asemenea Meşotist (fiind el, Agarici, absolvent al Liceului braşovean Dr. Ioan Meşotă, adică, nu-i aşa, colegul meu de liceu).
Iar după alţi ani, un adversar, adică un absolvent al Liceului “Unirea”, aduce în faţa cititorilor prima istorie a avionului Hawker Hurricane în culori româneşti. Vorbim de o abordare originală, poate puţin surprinzătoare pentru cititorii de istorie a aviaţiei. Spre deosebire de alte monografii, care urmaresc fie evoluţia generală a luptelor pe frontul aerian, cu menţiuni despre piloţi, lupte sau bătălii, cartea lui Horia Stoica şi Vasile Radu vine cu o altă abordare; potrivit principiului că orice imagine valorează cât o mie de cuvinte, cei doi cercetători braşoeveni ne oferă un album reprezentând, pe cât posibil, cele cincisprezece avioane Hurricane care au apărat teritoriul românesc în Campania anului 1941.
Sigur, istoria lui Hawker Hurricane se confundă, la noi, cu istoria Escadrilei 53 (da, exact aceea care în zilele noastre se instruieşte pe F-16, dar să sperăm că nu va avea, vreodată, ocazia să demonstreze în luptă la ce nivel de pregatire a ajuns).
Lucrarea în discuţie prezintă imagini(le găsite până acum) cu fiecare dintre cele 15 avioane Hurricane româneşti şi evenimentele la care au luat parte: lupte aeriene, aterizări forţate, accidente … apoi, după uzura lor peste măsură (de producţie britanică fiind ele, aprovizionarea cu piese de schimb a fost, binenţeles, imposibilă), ieşirea din serviciu. Sigur, avionul, fără omul de la manşă, nu e decât o bucată de lemn, metal sau pânză, deci nu putem vorbi despre Hurricane fără a face cunoştinţă cu eroii care au pilotat (în luptă, în cea mai mare parte a orelor de zbor) avioanele Escadrilei 53. Imagini ale liniilor de avioane aflate în aşteptarea alarmei pe Mamaia (sau …), poze ale piloţilor escadrilei care îşi ascund emoţia sau teama în … program şi ţinută de voie, documente care prezintă evenimentele deosebite din viaţa avioanelor şi a oamenilor, toate, rânduite în funcţie de numărul operativ al aeronavelor de vânătoare, însoţite, în mod necesar şi de interpretarea lor de către autori, alcătuiesc o primă apariţie dintr-o serie dorită de autori (sunt sigur că si de către cititori deopotrivă) cât mai lungă, spre a fi complete.
Două menţiuni legate de prezentare: Textul este bilingv, roman-englez, ceea ce va facilita receptarea sa de catre cititorii de pe tot cuprinsul, iar prezentarea grafică este excepţională, fotografiile, recuperate din diferite colecţii personale sau oficiale, fiind prelucrate spre o prezentare optimă.
Felicitări şi mulţumiri,Horia Stoica şi Vasile Radu!



[1] Horia Stoica, Vasile Radu Avioane britanice în România Hawker Hurricane, Host Models, 2017

joi, 21 decembrie 2017

PORTRET DE EROU



PORTRET DE EROU[1]

L-am cunoscut pe dl. General Ioan DiCesare acum vreo … 15-20 ani, la o şedinţă a Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni, care avea loc în sala de consiliu a IAR Braşov – Ghimbav. Îmbrăcat în uniformă de comandor aviator, se aşezase alături de preşedintele de atunci al ASAB, dl. comandor aviator Nicolae Sixtus Maxim (ambii comandori au fost combatanţi în cel de-al doilea Război Mondial) într-un loc unde eu, cel mai tânar membru al Asciaţiaţiei, puteam să-l văd cu toţi cei patru ochi ai mei şi să-l ascult cu toată atenţia. Era … cum să zic? … un om despre care auzisem şi citisem, dar care încă, la vremea aia, mi se părea doar un erou al unei cărţi scrise cu atâta har de Cornel Marandiuc[2], pe care o citisem cu sufletul la gură şi care, poate, m-a făcut să devin interest de istoria aviaţiei române.
Parcă dorind să mă convingă că el chiar există, dl. DiCesare a monopolizat discuţiile, devenind dintr-o dată extrem de uman, aducându-şi aminte cum s-a prăbuşit el odată nu departe de locul unde ne aflam atunci (eveniment menţionat, binenţeles, în cartea despre care discutăm aici).
După acel moment  l-am revăzut de multe ori, la Braşov sau la Bucureşti, la ocazii festive. Uniforma de general aviator, peste care purta mantia de cavaler al Ordinului Mihai Viteazu, îi arăta calitatea de erou al războiului mondial şi îi dadea autoritatea de care avea nevoie pentru a lua cuvântul în faţa publicului.
Ultimele imagini ale generalului au fost cele inserate în serialul “Aeroshow”, când el, credincios principiului de a păstra vii amintirile despre camarazii de luptă, a relatat o serie de evenimente din război la care a luat parte.
Toate evenimentele care l-au avut ca erou pe aviatorul Ioan Di Cesare sunt surprinse, de astă dată, într-o nouă lucrare monografică semnată de cercetătorul Daniel Focşa (care, în anii din urmă, a publicat mai multe cărţi despre aviator participanţi la al doilea Război Mondial). Poate surprinzător pentru unii, biografia lui DiCesare nu se opreşte, în accepţia lui Daniel Focşa, acolo unde se termină activitatea lui de front, ci este continuată până la momentul plecării spre altă lume, relatând, în premieră, şi viaţa unui necomunist suprvieţuitor al perioadei staliniste. Astfel, cartea este o lucrare (aproape, cum subliniază autorul) completă despre viaţa unui adevărat erou al naţiei române. Un aviator care a făcut războiul, obţinând multe victorii pe frontul de est şi în luptele (aeriene) pentru eliberarea capitalei de nemţi în urma actului istoric de la 23 august 1944, şi-a demonstrat curajul şi în viaţa civilă, după război, păstrându-şi verticalitatea şi în faţa opresiunii comuniste, aducându-şi, apoi, contribuţia la scrierea istoriei aviaţiei miitare române pe toate fronturile celui de-al doilea Război Mondial.
Meritul autorului cărţii de a păstra vie memoria unui erou este incontestabil. Cartea sa este o lucrare valoroasă pentru că este cât se poate de obiectivă, bazată fiind pe cercetarea şi sintetizarea unor documente incontestabile, atât ale armatei, pentru activitatea de front a lui DiCesare, cât şi ale Securităţii (CNSAS), pentru restul vieţii eroului, iar redactarea textului şi ilustrarea cu materialul iconografic, cât şi aparatul de note explicative, o fac să fie atractivă, sigură şi inatacabilă. Este o nouă lucrare de referinţă a domnului Daniel Focşa, pentru care autorul merită felicitări.
Nu pot încheia fără a-i mulţumi autorului pentru amabila dedicaţie. Bonne continuation, Daniel Focşa!



[1] Daniel Focşa Ioan Di Cesare Un aviator de elită în arhivele Securităţii, Iaşi, Editura Institutul European, 2016
[2] Cornel Marandiuc Inimi cât să cuprindă cerul patriei, desigur.

vineri, 15 decembrie 2017

RĂZBOIUL ZEPPELINELOR

RĂZBOIUL ZEPPELINELOR[i]


Cine n-a auzit de marile aeronave care au impresionat – pozitiv sau negativ – lumea începutului de secol XX? Indiferent de producătorul sau deţinătorul lor, oamenii le numeau “zeppeline”, după numele vestitului Graff Ferdinand von Zeppelin (http://www.poezie.ro/index.php/article/1767742/Ferdinand_von_Zeppelin), unul dintre constructorii acelor uriaşe baloane dirijabile.
Cu toate că au executat diferite tipuri de misiuni, de la cele banale, de transport pasageri sau cargo, la cele militare, zeppelinele au rămas în memoria afectivă a omenirii mai ales pentru misiunile distrugătoare de bombardament, executate în timpul primului Război Mondial. Ian Castle, în lucrarea discutată aici, a reuşit o foarte interesantă descriere a bombardamentelor asupra Londrei între 1914-1917, captând interesul citirorului, mai mult sau mai puţin avizat în legătură cu evenimentele istorice.
Avem în faţă o lucrare care, în ciuda dimensiunii reduse – 150 de pagini – aduce o cantitate enormă de informaţie şi sentiment. Sunt prezentaţi principalii actori ai piesei, ofiţeri din ambele tabere beligerante, sunt înfăţişate aparatele de zbor, cu caracteristicile lor (iar aici mă refer nu numai la dirijabile, ci si la avioanele de vânătoare care au luptat împotriva lor), de asemenea e descrisă evoluţia muniţiei folosită atât de germani, pentru misiunile de bombaradament, cât şi de englezi, în tentativele lor de a distruge aeronavele atacatoare, dar şi a tacticilor adoptate.
Trecând la prezentarea raidurilor de bombardament, Ian Castle o face în modul cel mai profesionist cu putinţă. De la stabilirea obiectivelor până la desfăşurarea propriu-zisă a misiunii, raidul este prezentat în toate detaliile, cu ajutorul unui bogat material iconografic, alcătuit din hărţi şi fotografii. Este bine surprins efectul psihologic asupra londonezilor, surprinşi de fiecare dată de invadatorii nocturni nevăzuţi şi, pentru multă vreme, intangibili. De asemenea, efectul invers, acela al bucuriei şi speranţei civililor şi militarilor britanici, după doborârea primului zeppelin, este extrem de bine descris, cititorul, chiar obiectiv fiind, empatizează cu londonezii care încep să spere că raidurile inamice pot fi prevenite şi împiedicate.
Tot obiectiv vorbind, autorul are meritul de a recunoaşte că ambele tabere au avut eroii lor. Englezii au plătit o jertfă enormă de sânge, prin pierderea a mii de vieţi ale civililor şi ale militarilor combatanţi care au înfruntat duşmanul quasi-invizibil, dar şi nemţilor li se recunoaşte marele curaj de a înfrunta condiţiile meteo potrivnice şi mai ales apărarea antiaeriană din ce în ce mai bine pusă la punct şi mai eficientă a englezilor.
În concluzie, o lucrare extrem de bine realizată a unui cercetător istoric impartial.



[i] Ian Castle, Primul Război Mondial Londra 1914-1917, Bucureşti, Editura Litera, 2017