CONFRUNTAREA AERIANĂ
CU SOVIETICII ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL[i]
Una
dintre faţetele cele mai dureroase ale celui de-al doilea Război Mondial în ceea
ce priveşte participarea României este, fără îndoială, suferinţa îndurată de
populaţia civilă în urma raidurilor aeriene ale inamicilor noştri de atunci.
S-a
discutat şi s-a scris mult despre raidurile anglo-americane din 1943-1944;
toată lumea (şi omenirea) cunoaşte importanţa deosebită pe care o reprezenta
petrolul Văii Prahovei pentru “maşina de război nazistă” şi înţelege
strădaniile americanilor de a distruge unităţile industriei petroliere de la
Ploieşti şi Câmpina. De aceea, istoricii militari au studiat atent “fenomenul
Ploieşti”, iar lucrările ştiinţifice şi memorialistice legate de numeroasele şi
masivele atacuri americane sunt numeroase şi atent întocmite.
Pe
de altă parte, specificul istoriografiei din perioada postbelică, marcată de
propaganda “anti-imperialistă”, a forţat, într-un fel, apariţia a numeroase
lucrări în care se discută despre raidurile americane şi engleze asupra
României. Majoritatea sunt scrise în aşa fel încât să trezească şi să întreţină
sentimentul de ură împotriva imperialiştilor, dar chiar şi autorii care îşi
doreau să rămână obiectivi erau, cumva, obligaţi să îi prezinte pe aliaţi sub o
anumită lumină, pentru că altfel nu ar fi avut acces la tipar.
Să
zicem că în acele scrieri se omit două lucruri: 1. Starea de război în care era
România cu aliaţii anti-germani; 2. Faptul că unul dintre aliaţii cu anglo-americanii
era Uniunea Sovietică.
Chiar
şi azi, la aproape 80 de ani după război, românii îi înjură pe americani (am
ales cu grijă cuvântul, îi înjură! Nu avem decât să citim comentariile scrise
de oameni obişnuiţi pe reţelele sociale la datele marilor raiduri aliate, semn
că sentimentele alea de ură nu s-au estompat) pentru distrugerile pe care le-au
provocat României începând cu 1 august 1943. Aşa este, iar atacurile americane,
menţionate şi în lucrarea despre care discutăm acum, au fost, în cea mai mare
parte, perfide şi nejustificate din punct de vedere militar. Au fost omorâţi
mii de români civili, victime ale strategiei de descurajare adoptată (şi
recunoscută, fără scrupule) de aliaţi. Dar eram în război cu americanii, chiar
dacă nu românii şi-au dorit asta, ci picasem, ca de obicei, am putea spune, la
mijloc în luptele dintre marile puteri.
Ştim, din cărţi,
din filme şi din amintirile celor care au trăit acele vremuri, prin ce calvar
au trecut românii în 1944. Ploieştiul, Bucureştiul, Braşovul, alte oraşe din
România, unde se aflau sau nu obiective strategice militare sau economice, au
fost trecute prin foc şi pară de către americani şi englezi. Dar ce puţin am
ştiut, şi mai ales din surse nescrise şi neatestate, despre raidurile sovietice
cărora le-au căzut pradă mai ales Constanţa şi oraşele Moldovei (de pe ambele
maluri ale Prutului).
O să zic că eu
m-am numărat printre cei privilegiaţi din acest punct de vedere. Pe de o parte,
tatăl meu, veteran de război, mi-a povestit mereu amintirile lui. Pe de alta,
participând la şedinţele Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni, fondată şi formată
din veterani de război, am fost martor la atâtea şi atâtea discuţii şi relatări
al căror subiect era faptele de luptă, actele de eroism ale aviatorilor români,
dar şi ale militarilor de la alte arme.
Una dintre
primele relatări atestate ajunse la cunoştinţa cititorilor români este aceea a
luptei locotenentului aviator Horia Agarici, care, la 23 iunie 1941, a
înfruntat, de unul singur, o formaţie de bombardiere sovietice, punând jos cel
puţin două dintre ele (şi un al treilea, în colaborare cu antiaeriana). Agarici
a devenit atunci un erou naţional, a cărui notorietate nu a putut fi ştirbită
nici măcar de propaganda comunistă. Dar ceea ce propaganda şi istoriografia
perioadei comuniste au omis tot timpul a fost să menţioneze că acea luptă nu a
fost singulară.
Incursiunile
unor avioane sovietice în spaţiul aerian românesc nu au început la 23 iunie
1941. Domnul profesor doctor Valeriu Avram, pe care am onoarea să-l cunosc,
să-l respect şi să-l apreciez pentru ampla sa activitate de cercetare, ne oferă
prin cartea pe care prezentăm azi, un studiu amănunţit al activitătii
aviatorilor sovietici în România, pornind chiar de la terminarea primului
Război mondial, dezvăluind, astfel, o activitate, dacă nu războinică, măcar de
ameninţare, de amestec al sovieticilor în evoluţia României.
În schimb, în
timpul războiului, dacă raidurile sovietice ne-au fost mai puţin cunoscute până
acum, nu au fost mai puţin perfide şi distrugătoare decât ale “anglo-americanilor”.
Domnul profesor Valeriu Avram, cu răbdare şi acribie, inventariază în această
carte toată activitatea aeriană sovietică. Sunt menţionate data, ora, locul
exact al raidurilor, efectul la sol, răspunsul apărătorilor români şi efectul
acestuia asupra invadatorului rus. Cunoscând oarecum modul în care se
documentează şi scrie domnia sa, recunosc că nici nu putea altfel. Documentarea
se face prin studierea aprofundată a tuturor documentelor existente şi
disponibile în arhivele adecvate, de la cele ale unităţilor de poliţie şi
jandarmi până la cele ale administraţiei localităţilor vizate. Aşa se face că
din rândurile citite aflăm nu doar datele generale ale acţiunilor respective,
ci, cu exactitate, tipurile de avioane implicate, direcţia de zbor, ora exacta a
atacurilor, tipul şi cantitatea de muniţie consumată de ambele părţi, efectul
focului, numele şi condiţia (dacă au fost menţionate în documente) eventualelor
victime (atacatori sau atacaţi). Poate că, din această cauză, cartea nu va fi
pe placul celor care urmăresc doar senzaţionalul, dar să nu uităm că e vorba de
un studiu istoric, o lucrare ştiinţifică, iar prin minuţie şi acribie valoarea
ei creşte.
În afară de
menţionarea strictă a acţiunilor aviaţiei sovietice, autorul aminteşte, la fel
de amănunţit, despre alte acţiuni întreprinse de aliaţii sovieticilor împotriva
României, cu atât mai mult cu cât colaborarea dintre ei este strânsă şi
eficientă – vezi misiunile de tip “pendul” ale bombardamentului american.
De asemenea, ţin
să subliniez modul în care este descrisă activitatea armatei române (nu doar a
aviaţiei, dar şi a artileriei antiaeriene, a jandameriei, poliţiei şi
detaşamentelor de premilitari) în misiunile de apărare. Pentru un consumator avid
de lucrări de acest gen, numele eroilor români menţionate aici sunt confirmare
a ceea ce ştia; pentru cel care ia prima oară contact cu tema, nu poate fi
decât o sursă iniţială de informare, cu necesitatea de a completa orizontul de
cunoaştere cu alte lecturi. De fapt, este şi îndeplinirea unei datorii de
onoare a istoricului de aviaţie de a menţiona, spre cinstire şi neuitare,
numele acelor mari eroi ai aviaţiei române.
În concluzie, o
carte care trebuie citită de oricine are curiozitatea de a afla cum s-au bătut
românii cu sovieticii nu în estul îngheţat, ci chiar la noi acasă, pentru casa
şi familia noastră.
O scurtă
referire la prezentarea cărţii. Un volum frumos, de peste 250 de pagini de text
ştiinţific însoţit de un album de fotografii care ne aduce în faţă figuri de
luptători, ca şi tehnica folosită. Nu pot trece, însă, peste calitatea
editării. Şi cu altă ocazie m-am “războit” cu editura din Bragadiru. Păcat de
munca autorului, dacă editorul lasă să treacă numeroase greşeli de tipar. Orice
dactilograf poate scăpa greşeli, unele provocate chiar de calculator, dar rolul
editorului este să pregătească atent materialul pentru tipar.
[i]
Valeriu Avram Aviaţia sovietică deasupra
României, 1940-1944, Bragadiru, Editura Miidecărţi, 2020
