67. ISTORIA AVIAŢIEI ROMÂNE SCRISӐ DE AVIATORI de Mihai-Athanasie Petrescu

 

ISTORIA AVIAŢIEI ROMÂNE SCRISӐ DE AVIATORI

 

 

Numele inginerului Constantin C. Gheorghiu este foarte cunoscut celor care se intereseazӑ de istoria aviaţiei române, atât ca aviator şi constructor de avioane, autor de cӑrţi de specialitate, cât şi ca cercetӑtor şi autor de lucrӑri istorice.

Eu l-am cunoscut demult, prieten fiind el cu tatӑl meu şi camarazi în cadrul Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni. (De fapt, domnul inginer este unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei, chiar iniţiatorul acesteia.) Îmi aduc aminte cu plӑcere de vizitele pe care le fӑcea pӑrinţilor mei, în Mihai Viteazu, atunci când îi admiram Vw-ul Broscuţӑ care demara ca o rachetӑ …

Sigur cӑ am citit, de-a lungul anilor, aproape toate lucrӑrile lui, sigur, mai puţin tratatele despre tehnica şi tehnologia construcţiei de aeronave, pentru care nu am pregӑtirea necesarӑ. Istoricul a fost interesat de primele evenimente de zbor, de la începutul secolulului, de la noi şi din lume, a studiat şi a scris despre zborurile de record, numeroase mai ales în perioada interbelicӑ, a trasat biografiile unor aviatori faimoşi de pe toate meridianele, dar mai ales de la noi, mulţi dintre ei numӑrându-se printre prietenii sau, cel puţin, cunoştinţele lui.

Un astfel de volum de portrete este cartea despre care discutӑm aici, publicatӑ prin grija fiicei autorului, doamna profesoarӑ Lidia Gheorghiu Bradley, colega mea de facultate dintr-o promoţie puţin mai mai mare, cea care semneazӑ şi o “Notӑ asupra ediţiei”.

De ce este necesarӑ o astfel de lucrare? Ne lӑmureşte, în “Introducere”, însuşi autorul, domnul inginer Gheorghiu: “Tinerii dornici sӑ devinӑ aviatori trebuie sӑ ştie cӑ aviaţia este o profesie de excepţie, în care nu se pot realiza decât aceia care se dedicӑ trup şi suflet ei. Faptele povestite aici servesc drept exemplu de conduitӑ moralӑ şi profesionalӑ, demonstrând acest lucru.” Ceea ce, adӑugӑm noi, nu înseamnӑ nicidecum cӑ persoane de alte vârste sau care nu tind spre profesia (sau hobbyul) zborului nu au ce afla şi învӑţa dintr-o astfel de lucrare, ba din contrӑ.

Eroii la care se referӑ Constantin C. Gheorghiu sunt 16 aviatori care au zburat pe cerul patriei şi al lumii începând cu perioada de pionierat al aviaţiei şi ajungând pânӑ la piloţi contemporani. Nu am de ce sӑ ezit în a mӑ lӑuda cӑ i-am cunoscut pe unii dintre aceştia din urmӑ, am menţinut şi menţin legӑtura cu dumnealor. Iatӑ lista celor 16 personaje ale volumului în discuţie, în ordinea aleasӑ de autor (de fapt, o ordine cronologicӑ):

-          Gogu Ştefӑnescu

-          Romeo Popescu

-          George Bӑnciulescu

-          Eugeniu Puiu Pârvulescu

-          Mihail Pantazi

-          Constantin Perju

-          Ioan V. Culluri

-          Petre Ivanovici

-          Alexandru Papanӑ

-          Mircea Finescu

-          Constantin Goşman

-          Petre Cristescu

-          Dorina Tomescu Gutsch

-          Nina Ioniţӑ

-          Nicolae Conţu

-          Mihai Albu.

Despre unii dintre cei enumeraţi am avut şi eu bucuria sӑ scriu, dintre care roşioreanul-braşovean Nea Titi Cristescu este chiar unul dintre subiectele mele de cercetare.

Discutӑm despre o carte, nu despre eroii ei, aşa cӑ obiectivul nostru este acela de a comenta conţinutul, stilul de cercetare şi scriitura autorului, prezentarea volumului şi cel mai important, impactul (probabil) asupra receptorului (cititorul).

Constantin C. Gheorghiu a fost atras de zbor, de aviaţie, încӑ din copilӑrie. Ştiu cӑ a început zborul în timpul studenţiei, la Timişoara, şi în calitate de elev pilot a avut ocazia de a asista la nişte evenimente aviatice importante, cunoscând o mulţime de mari aviatori sau luând cunoştinţӑ despre zboruri memorabile. Sigur cӑ a fost curios sӑ afle mai multe şi s-a informat în consecinţӑ. Nu avea cum sӑ scape de boala asta imposibil de vindecat care este aviaţia.

Ajungând, în 1938, la IAR Braşov, domnul inginer a trӑit fenomenul din plin timp de 30 de ani, ca specialist, pilot, pilot sportiv, chiar comandant al Aeroclubului de la Braşov. Mulţi dintre colegii lui de muncӑ şi zbor au ajuns la performanţe aviatoriceşti impresionante, pe care istoricul nu le-a trecut cu vederea.

Din aceste consideraţii înţelegem metodele de documentare ale istoricului Constantin C. Gheorghiu: când e vorba de piloţi contemporani, observare directӑ (cum spuneam pe vremea când executam inspecţii şcolare), discuţii, interviuri cu aviatorii în cauzӑ, cercetarea unor documente de-ale acestora (cum sunt carnetele de zbor); dacӑ ne referim la piloţii care au trӑit şi au zburat înainte ca autorul nostru sӑ “deschidӑ ochii spre cer”, sursele de documentare au fost în primul rând ştirile de presӑ şi mӑrturiile, impresiile şi amintirile celor mai în vârstӑ.

Stilul scriitoricesc al lui Constantin C. Gheorghiu este, poate, surprinzӑtor pentru un inginer. Indiferent cine ar fi cititorul, chiar dacӑ nu a auzit niciodatӑ înainte numele autorului, aflӑ, privind coperta cӑrţii, cӑ e scrisӑ de un adept al ştiinţelor exacte. Sunt sigur cӑ lucrӑrile de specialitate sunt scrise în alt limbaj, complet diferit de cel utilizat aici, pentru cӑ opera de faţӑ, ca şi alte cӑrţi cu subiecte istorice, fӑrӑ a fi o poezie a zborului şi fӑrӑ a neglija datele exacte, descrierile profesionale şi concluziile riguroase, se citeşte uşor, cu drag, cu feelingul acela “tot sӑ ştii, tot sӑ ştii” care te tine la masa de lecturӑ chiar dacӑ mai ai o mulţime de lucruri de rezolvat pânӑ la ora de culcare. Evenimentele sunt prezentate, dupӑ caz, obiectiv sau subiectiv, autorul asigurându-şi “complicitatea” cititorului şi empatia acestuia cu personalitatea abordatӑ.

Sigur cӑ, în cazul meu, empatia poate izvorî şi din altӑ parte, cӑci, aşa cum am spus, i-am cunoscut sau îi cunosc pe unii dintre eroi, sau poate chiar ştiu mai multe despre unul din ei (Petre Cristescu) decât dezvӑluie autorul. Dar sunt sigur, şi o sӑ-mi verific ipoteza discutând şi cu alţi (viitori) cititori, scriitura este una fainӑ, fluentӑ, destul de bogatӑ în figuri de limbaj pentru a fi consideratӑ literarӑ.

Cred cӑ trebuie subliniat un aspect important: de multe ori suntem tentaţi, ca biografi, sӑ “minţim prin omisiune” când vine vorba de un aspect mai puţin plӑcut. Curiozitatea mea a fost, încӑ de când am citit cuprinsul, sӑ vӑd cum se descurcӑ autorul nostru în douӑ situaţii: accidentul mortal al lui Ioan Culluri (despre care am citit în articole mai recente cӑ a fost provocat de el însuşi, printr-o greşealӑ gravӑ de pilotaj). Istoricul nostru nu evitӑ descrierea evenimentului, dar se abţine din a folosi calificative sau a da sentinţe, ceea ce mi se pare fair, având în vedere cӑ facem istorie, nu ancheta unui eveniment de zbor.

Al doilea aspect pe care l-am cӑutat curios este moartea lui Alexandru Papanӑ.

Papanӑ este o personalitate mult prea mare a aviaţiei române pentru a fi neglijat de cercetӑtori. Biografia scrisӑ de Vasile Firoiu acum vreo 60 de ani îi menţioneazӑ toate realizӑrile profesionale, ba, mai mult, nu ezitӑ sӑ sublinieze cӑ aviatorul avea psihicul zdruncinat dupӑ pierderea soţiei. Iar despre ultimul lui zbor spune doar cӑ s-a încheiat cu prӑbuşirea avionului. Aşa scrie şi în cartea de faţӑ şi poate atâta se ştia în momentul redactӑrii. Dar, în ultimii ani, mulţi istorici sau ziarişti nu au ezitat sӑ indice ca motiv al catastrofei nu o defecţiune tehnicӑ, ci dorinţa lui Papanӑ de a da cu avionul de pӑmânt. Acuma, sincer, e o rӑspundere destul de mare sӑ aduci în discuţie o astfel de ipotezӑ, pentru cӑ nu existӑ nici o dovadӑ fizicӑ clarӑ, cel puţin din câte am citit eu. Şi atunci … Sigur, mergem pe mâna lui Firoiu şi a lui Gheorghiu (cartea lui Firoiu este menţionatӑ în bibliografie la cea de faţӑ), pentru cӑ ei spun cӑ avionul lui Papanӑ s-a prӑbuşit – iar Gheorghiu nu cade în capcana de a specula. Mai bine.

Sӑ discutӑm despre prezentare.

Volumul este structurat în 15 capitole, fiecare dintre ele dedicate fiind unei personalitӑţi. Doar pe cele douӑ doamne ale zborului acrobatic braşovean, Dorina Tomescu Gutsch şi Nina Ioniţӑ, autorul a ales sӑ le prezinte într-un singur capitol. Fiecare astfel de capitol este îmbogӑţit cu un mic album fotografic. Am sӑrit cumva peste rând ca sӑ vad pozele de la Petre Cristescu: foloseşte exact aceeaşi fotografie-portret pe care am primit-o şi eu, pe vremuri, de la doamna Cristescu, dar (norocul lui cӑ a lucrat la ICA Ghimbav), are şi nişte poze pe care eu nu le cunoşteam. N-are nimic, nici pozele pe care le-am primit eu de la vechii prieteni ai lui Nea Titi nu au fost cunoscute de domnul inginer Gheorghiu.

Cum spuneam, cartea se deschide cu o “Notӑ”, semnatӑ de doamna Lidia Bradley şi cu o introducere alcӑtuitӑ de autor. Concluzia este trasӑ tot de autor, într-o încheiere care cuprinde aceste ultime rânduri: "Acest modest fragment de istorie consemnat aici, o micӑ parte doar din istoria aviaţiei româneşti, poate fi integrat în marea carte a istoriei neamului nostru.” Da, mi-a luat vorba de la gurӑ!

Şi, ca o dovadӑ cӑ volumul nostru este adresat cititorilor specialişti sau iubitori nespecialişti de aviaţie, dar şi “neofiţilor”, autorul nostru, inginer de aviaţie şi pilot, adaugӑ douӑ elemente care aduc textul la îndemâna oricui. Mai întâi, un tabel cuprinzând inventarul total al aeronavelor pomenite în carte, cu caracteristici tehnice, performanţe, dar şi trimiteri la fotografii şi la istoricul fiecӑreia, apoi un glosar de termeni de specialitate folosiţi în text, explicaţii care ajutӑ la înţelegerea povestirilor, dar (şi asta o spun ca prof de limbi strӑine) contribuie şi la îmbogӑţirea vocabularului oricӑrui cititor.

Voi insera, acum, drept încheiere, coperta a patra a volumului, aşa cum a fost conceputӑ de regretatul meu (şi al autorului) coleg de la Asociaţia Aviatorilor Braşoveni, domnul Alcibiade Kivu, pentru cӑ aceasta conţine o succintӑ biografie a celui care a scris un material atât de interesant şi util, inginerul Constantin C. Gheorghiu.